Născut la Moscova într-un spital pentru săraci, unde tatăl lui lucra ca medic rezident, Feodor Mihailovici Dostoievski a absolvit şcoala de inginerie militară, dar nu a acceptat postul oferit, optând pentru cariera de scriitor. În anii ’40 se face remarcat prin două romane, „Oameni sărmani”, şi „Dublura” care au marcat interesul lui Dostoievski pentru stările psihice aparte. În 1849 scriitorul a fost arestat din cauza apartenenţei sale la grupul Petraşevski, apoi a petrecut zece ani în exil, dintre care patru într-un lagăr de muncă, unde a stat cu lanţuri la picioare într-o exploatare de cherestea şi şase ca simplu soldat într-un fort siberian din apropierea graniţei cu Mongolia. Astfel, romanul „Amintiri din casa morţilor” (1862) descrie suferinţele prin care a trecut. În 1866 a publicat romanul „Crimă și pedeapsă” care a fost primit favorabil de critică. Au urmat apoi, „Idiotul” (1868), „Demonii” (1872), „Adolescentul” (1876) și capodopera „Frații Karamazov” (1880).
Considerat precursor al existențialismului, „un sfânt și un păcătos în aceeași persoană” (Thomas Mann), personalitate complexă a literaturii universale care a lăsat posterității romane, nuvele, povestiri și multe alte lucrări, Feodor Dostoievski a trecut în neființă la data de 9 februarie 1881.
Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila marchează acest eveniment prin organizarea unei expoziții documentare la parterul Secției Împrumut pentru Adulți în perioada 9 – 23 februarie a.c. Expoziția conține unele dintre cele mai importante volume ale scriitorului, dar și lucrări despre cum a fost perceput în critica literară a vremii. Expoziția este realizată de Doina Lalu, bibliotecar.
Te-ar putea interesa şi Activități la Biblioteca”Panait Istrati” Brăila cu ocazia Zilei Internaţionale a Cititului Împreună