marți, noiembrie 26, 2024
AcasăArticoleO călătorie prin Dobrogea de Nord pe cele mai frumoase trasee din...

O călătorie prin Dobrogea de Nord pe cele mai frumoase trasee din Măcin

Dacă te gândeai că nu există pe Pământ nimic mai vechi decât dinozaurii, află că la Măcin se găsesc roci care datează de sute de milioane de ani. Crama Măcin se găsește la umbra vestigiilor Munțior Hercinici, mângâiată de valurile Dunării care își croiesc drum în acest tărâm, desprins parcă din altă lume.

Aici, la Crama Măcin, te inițiezi în lumea vinului și ai esența locului într-un singur pahar. Aici găsești prieteni, voie bună, poezie și suflet.

Dacă vrei să admiri în voie „darul” cu care natura ne-a binecuvântat, poți alege din numeroasele trasee ale Parcului Național Munții Măcinului. De la Măcin pornești pe Traseul Culmea Pricopanului, urci până în vârful Sulucu Mare și îți croiești drum printre Piatra Râioasă și Șaua Serparu, ajungând la Vârful Caramalău și Fântâna de leac.

Pentru a urca cel mai înalt vârf al Munților, trebuie să te îndrepți către Traseul Țutuiatu. Acesta pornește din localitatea Greci, lăsându-te să descoperi o panoramă încântătoare și impresionantă. Tot din Greci poți opta pentru Traseul ”Dealul cu drum”, care se întinde până în Nifon, sau Traseul Cozluk, care străbate Pășunea Crucele, Valea Cozluk, Valea Radului și Pietrele Mariei.

Te invităm și pe Valea Vinului, găsind aici o poveste mereu diferită, de la anotimp la anotimp. Începe din localitatea Cerna și te poartă pe Valea Cernei, Valea Poteca Țigăncii, Vărful Vinului și Creasta. Tot din Cerna pornește Traseul Vârful Crapcea care se întinde pe o suprafață de 12 kilometri, străbătând Valea lui Puiu, coboară pe Dealul Crapcea și ajunge tocmai în Balabancea.

» Vezi și articolul: Crama de Vinuri Măcin – locul ideal pentru pasionații de vinuri

Dacă traseele montane nu îți sunt pe plac, te poți relaxa cu prietenii lângă Lacul Iacobdeal, lac unic în România, format dintr-o fostă carieră de piatră. Iar pasionații de istorie pot vizita cetățile din zonă: Arrubium (Măcin), Troesmis (Turcoaia) și Dinogeția (Garvăn).

Mănăstirile din zonă, embleme ale pelerinajului monahal din județ, îți oferă liniștea sufletească și te îndeamnă la întoarcerea către sine.

Acum că ai aflat câte poate să îți ofere o vizită în zonă, te invităm să-ți faci planurile de vacanță și să recuperezi din plin timpul petrecut în izolare.

Descoperă Dobrogea de Nord! Descoperă Vinurile de Măcin!

ARTICOLE

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AI NEVOIE DE UN LOGO?

- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE