Primăria municipiului Galați informează că a fost semnat contractul de finanțare europeană pentru modernizarea a trei locuri de joacă situate în cartierele Micro 38 și Micro 39. Sunt vizate locurile de joacă din Micro 38 – Bl.B3- B4, Micro 39C – Bl.G-A9 și Micro 39A – Bl.W2-W3.
Principalele categorii de lucrări de intervenție sunt: dotare cu echipamente de joacă; delimitare spațiu de joacă; amenajare circuit alei pietonale; montare stâlpi de iluminat ornamentali, având corpuri de iluminat moderne și economice cu LED-uri; amenajare spațiu verde gazonat realizat din rulouri de gazon și menținut cu sistem de irigații automat; amenajare covor antitraumă; montare mobilier urban (bănci lemn-metal, coșuri de gunoi metalice, cișmele, pergole din lemn pentru umbrire, foișor, mese de șah/table, mese ping-pong din fibră de sticlă); dotare cu echipamente de fitness.
Contractul de finanțare europeană pentru realizarea obiectivului „Modernizare 3 locuri de joacă Micro 38 – Bl.B3, B4, Micro 39C – Bl.G-A9, Micro 39A – Bl.W2-W3 în Municipiul Galați” este în valoare de 2.468.377,36 lei, din care contribuția de la bugetul local este de 567.774,36 lei.
Citește ultimele articole:
- Ce trebuie să știi despre menținerea sănătății bebelușului tău în sezonul rece
- Vrei sărbători fără griji în acest an? Apelează la o firmă de curăţenie!
- Cum echipezi inteligent o bucătărie cu suprafață mică?
- 8 direcții pentru marketingul unui restaurant
- Top 10 cofetării din Galați pe care trebuie să le încerci