miercuri, noiembrie 27, 2024
AcasăArticoleCe jocuri și trucuri se ascund în bara de căutare de la...

Ce jocuri și trucuri se ascund în bara de căutare de la Google?

Google ascunde niște trucuri foarte distractive dacă introduci cuvântul corect în bara de căutare. De la ”easter eggs” (referințe) din anumite filme sau seriale, la jocuri sau chiar un fidget spinner, toate pot fi deblocate folosind cuvântul potrivit. Iată ce trebuie să scrii pe Google pentru a găsi niște trucuri amuzante:

1. Do a barrel roll

Poate cel mai cunoscut dintre aceste trucuri care se află în bara de căutare de la Google. Doar scrie ”do a barrel roll” și ecranul se va rostogoli până amețești. Același efect îl are dacă scrii și ”Z or R twice”. Totul este o referință la jocul Star Fox de pe Nintendo 64. Tastele ”Z” sau ”R” apăsate de 2 ori făceau ca nava spațială a personajului să se rostogolească.

2. Pac – Man

Dacă vei scrie ”Pac-Man” în bara de căutare, te vei putea juca atunci când te plictisești binecunoscutul joc cu omulețul galben alergat de fantomițe. Jocul este un doodle creat de Google cu ocazia aniversării de 30 de ani a lui Pac-Man din 2010.

3. Solitaire

Scrie în bara de căutare ”solitaire” și Google te va întâmpina cu clasicul joc de cărți. Te poți juca în pauzele de la birou sau atunci când îți vine dorul de a te juca faimosul solitaire.

4. Tic Tac Toe

Saaau te poți juca faimosul joc ”X și 0” sau ”tic tac toe”. Poți selecta nivelul de dificultate și oponentul tău: Google sau orice alt prieten care se află pe lângă tine.

5. Flip a coin

Nu știi ce să faci? Atunci dă cu banul! Nu e nici o problemă dacă n-ai nici o monedă la îndemână, pentru asta s-a inventat Google-ul. Scrie în bara de căutare ”flip a coin„ și Google va da cu banul în locul tău. Cap sau pajură?

6. Roll a die

Sau încearcă să dai cu zarul. Pe același principiu funcționează și ”roll a die”. Poți selecta și mai multe zaruri, cu mai multe fețe, ca la final să vezi ce număr a picat. Bine de știut atunci când te joci cu prietenii și nu știi cine începe primul!

7. Spinner

Mai ții minte fidget spinner-urile? Dacă îți era dor de ele, le poți reîncerca căutând ”spinner” pe Google. Apoi învârți spinner-ul și…te distrezi! Poți selecta și ”number”, iar acest lucru va transforma fidget spinner-ul într-o ruletă cu numere cuprinse de la 1 la 6.

8. Dreidel

Dreidel-ul este un titirez cu patru laturi, care se joaca în timpul sărbătorii evreiești Hanuka. Evreu sau nu, Hanuka sau restul anului, tu îl poți învârti dacă vei căuta pe Google ”dreidel”.

9. Askew

Scrie în bara de căutare ”askew” și ecranul tău va avea o surpriză!

10. Fun facts

În fiecare zi este important să învățăm ceva nou, așa că Google e aici să ne ajute. Scrie ”fun facts” și de fiecare dată, Google îți va furniza o curiozitate pe care sigur nu o știai.

11. The answer of life the universe and everything

Răspunsul este 42! Scrie pe Google întreaga propoziție ”The answer of life the universe and everything” și el îți va furniza răspunsul. Aceasta este o referință la cartea lui Douglas Adams: Ghidul autostopistului galactic (The Hitchhiker’s Guide to the Galaxy) care spune că răspunsul tuturor întrebărilor este 42.

12. Recursion

Cei care au cunoștințe în programare știu despre ce e vorba în cazul recursivității. Pentru toți ceilalți, o noţiune este definită recursiv, dacă în definirea ei apare însăşi noţiunea care se defineşte. Un fel de cerc vicios dacă îl putem numi așa. Dacă dai un search pe Google și scrii ”recursion”, atunci la sugestii îți va apărea același lucru – ”recursion”. Apasă pe ea și vei vedea ce se întâmplă. Și din nou. Și din nou….

13. What sound does a dog make

Pentru cei mici, dar și pentru cei mari curioși să afle ce sunete scoate un animal sălbatic precum un panda. Scrie pe google ”what sound does a dog make” și îți vor apărea mai multe animale. Apoi apasă pe iconița audio și descoperă ce sunete scoate zebra, câinele, bufnița, etc.

14. Super Mario Bros

Fanii Super Mario au o surpriză dacă vor căuta ”super mario bros” pe Google. Imediat lângă numele jocului din partea din dreapta se află un pătrat cu semnul întrebării, ușor de recunoscut de cei care au jucat jocul Super Mario. Apasă pe el și vei avea parte de o surpriză!

15. Super Sonic

Google nu neglijează nici fanii Ariciului Sonic. Caută pe Google ”super sonic” și tot în partea dreaptă se află 2 arici Sonic. Apasă-i și vei avea parte de încă o surpriză!

16. Festivus

Acest mic truc este pentru fanii serialului Seinfeld. Scrie pe google ”festivus” și în partea stângă va apărea ceva!

17. Monica Geller, Rachel Green, Phoebe Buffay, Joey Tribbiani, Chandler Bing, Ross Geller

Deja le-ai citit numele și știi despre ce e vorba. Se pare că și Google este un fan al serialul Friends. În 2019, cu ocazia aniversării a serialului de 25 de ani, Google a adăugat aceste mici referințe. Scrie în bara de căutare numele personajelor și vei avea parte de o surpriză reprezentativă personajului, lângă numele lui. Preferatul nostru: Phoebe!

18. My IP

Află mult mai ușor care e I-ul tău. Scrie pe Google ”my IP” și descoperă ce IP ai.

Bonus: Închide-ți internetul și încearcă să deschizi o pagină Google!

Acestea sunt câteva trucuri de pe Google pe care le-am descoperit noi. Sperăm că te vei distra cătându-le! Dacă știi și alte trucuri care se ascund în bara de căutare de la Google, nu ezita să ne scrii în comentarii!

Citește și: Află ce bloguri mai sunt citite în Galați și Brăila

ARTICOLE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AI NEVOIE DE UN LOGO?

- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE