Tur pietonal ghidat: Galațiul românesc reprezintă cea de-a doua acțiune din proiectul “Galați expus”. Cunoașterea caracterului arhitectural al orașului este un pas esențial în conservarea memoriei comunității și conștientizarea valorilor locale.
În 1859 a apărut pe harta lumii un nou stat, România. În timp ce unirea politică dintre Moldova și Valahia poate fi datată cu exactitate, nu același lucru îl putem spune despre valorile și obiceiurile sociale. Unificarea țării a reprezentat un proces mai amplu și întins pe mai multe decenii. Unele diferențe pot fi văzute chiar și azi. Mai mult, între timp – în 1918, o altă provincie s-a alăturat țării-mamă, Transilvania. Astfel, libera circulație a oamenilor (și a bagajului lor cultural) a dat naștere treptat unei culturi unice consolidate.
Noua țară a trebuit să se definească atât în context mondial, cât și în plan intern. Au avut loc reforme structurale în educație sau în economie, cât și în domenii ca arhitectura. În orașele importante, oamenii de vază își construiau casele după moda vestului, în stil neoclasic. Dar majoritatea covârșitoare a locuitorilor încă își ridica casele după obiceiul locului.
În acest context, apare în penultimul deceniu al secolului XIX ceea ce azi numim stilul neo-românesc. Un stil arhitectural care îmbină forme brâncovenești, elemente din culele oltenești, motive etnografice țărănești, câteva influențe din mânăstirile moldovenești, dar și ceva din arhitectura renascentistă și cea otomană. Ion Mincu, un architect focșănean, mutat în București, este cel care a deschis drumul unui stil arhitectural național. Discipolii săi au continuat să proiecteze și să construiască în aceeași manieră până în anii dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial.
Galațiul, un pilon esențial al economiei naționale din acea vreme, a atras în cea de-a doua jumătate a secolul XIX și în prima jumătate a secolului XX foarte mulți oameni potenți financiar care se mutau aici ca să își deschidă sau să își dezvolte afacerile. Acești oameni au ridicat case care încă stau în picioare și, printre ele, vom vedea în timpul turului multe imobile neo-românești.
Este epoca în care Galațiul se transformă. Fostul orășel moldovenesc devine marele port românesc. Arhitectura moldovenească, vizibilă încă în edificii ca Precista sau Mavromol, este lăsată în urmă și apar atât structuri monumentale ca Palatul Administrativ, Palatul de Justiție sau Palatul Navigației, cât și foarte multe locuințe, toate puternic marcate de noul stil, neo-românesc.
Despre evoluția stilului, despre marii arhitecți care au construit aici, despre cine sunt cei care au îmbrățișat moda națională și și-au ridicat astfel de case, dar și despre alte istorisiri, vom vorbi când ne întâlnim.
Punct de întâlnire: Intersecția străzilor Domnească și V. Alecsandri – Palatul Episcopal (Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos)
Citeste si Joi 27 iulie lansare de carte la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați
