sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăNoutăţiUniversitatea Dunărea de Jos consolidează relația cu mediul socio-economic

Universitatea Dunărea de Jos consolidează relația cu mediul socio-economic

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a demarat o campanie de semnare a unor acorduri de colaborare cu parteneri din mediul socio-economic gălățean.

Aceste parteneriate se derulează sub egida Proiectului Universitate pentru comunitate, menit să întărească relația dintre mediul academic, absolvenții de învățământ superior și comunitatea locală din Galați. Este prima inițiativă de o asemenea amploare, la nivel național. Răspunsul pozitiv al reprezentanților mediului socio-economic nu s-a lăsat așteptat.

Prin aceste acorduri, studenții celor 14 facultăți, cadrele didactice, personalul nedidactic și didactic auxiliar din cadrul Universității pot beneficia de discount-uri la produsele și serviciile oferite de instituțiile partenere. Până în prezent au fost încheiate 15 astfel de acorduri de colaborare, cu parteneri locali din domenii diverse, de la librării și agenții de turism, până la centre medicale și săli de fitness.

Beneficiile sunt de ambele părți: Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați este o instituție emblematică pentru educația din România și un partener de nădejde, astfel că asocierea cu numele acesteia este onorantă pentru orice instituție, iar studenții și personalul Universității beneficiază de servicii de calitate, ceea ce consolidează încrederea în comunitatea locală și creează premisele dezvoltării economice în zonă.

Campania Universitate pentru comunitate este abia la început, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați va continua să extindă colaborarea cu mediul socio-economic gălățean și nu numai.

Sursa: biroul de presa al Universității „Dunărea de Jos” din Galați

Citește și articolul: Copilul sociabil, dezinhibat, creativ. Abilități sau aptitudini? Și cum le obținem

ARTICOLE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AI NEVOIE DE UN LOGO?

- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE

logo nou explore
Setări confidenţialitate

Exploremag.ro și partenerii săi folosesc cookies pentru a vă putea oferi informațiile și serviciile pe care le doriți și, în unele cazuri, pentru a personaliza experiența online. Puteți seta ce cookies acceptați, pe care nu și puteți schimba aceste setări oricând accesând opțiunea CONFIDENŢIALITATE disponibilă în toate paginile exploremag.ro. Informații detaliate despre cookies și cum funcţionează găsiți în secțiunea despre cookies pe exploremag.ro

Politica de confidentialitate a SC GALLERIA CREATIVE SHOP SRL

Termenii si Conditiile de utilizare exploremag.ro