La data de 9 mai este marcată, în fiecare an, Ziua Europei, care este cunoscută şi sub numele de Ziua Schuman. Ministrul francez de externe, Robert Schuman, propunea la 9 mai 1950, în cadrul unui discurs, la cinci ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, pentru a se controla în acest fel producţia de armament şi posibilitatea ca un viitor conflict militar să poată fi evitat. Această propunere venită din partea ministrului francez de externe este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene. Robert Schuman (1886-1963) a fost ministru de finanţe, apoi prim-ministru în 1947, ministru al afacerilor externe în perioada 1948-1952 şi din nou ministru de finanţe în perioada 1955-1956. Între 1958 şi 1960, a fost preşedinte al Parlamentului European.
Dând curs apelului lui Robert Schuman, statele Beneluxului şi Italia s-au alăturat Franţei şi Germaniei şi, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda. La 25 martie 1957, aceste state au semnat Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE), cunoscută sub numele de Piaţa Comună, şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA).
Pe parcurs, procesul de integrare economică a fost acompaniat de procesul de integrare politică a statelor membre. Ulterior, acestui complex proiect de construcţie europeană i s-au alăturat: Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), în 2004, noi zece state: Cehia, Ciprul, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria, în 2007, Bulgaria şi România şi în 2013, Croaţia.
În cadrul Consiliului European de la Milano, din 1985, s-a luat decizia ca serbarea Zilei Europei să aibă loc în fiecare an la 9 mai. Cu acest prilej sunt organizate diverse activităţi şi evenimente de către birourile locale ale UE din Europa şi din întreaga lume. Biblioteca Județeană Panait Istrati Brăila marchează acest eveniment prin organizarea unei expoziții documentare intitulată La mulți ani, Europa! ce poate fi vizitată la parterul Secției Împrumut pentru Adulți în perioada 7 – 21 mai 2021. Expoziția este realizată de Doina Lalu, bibliotecar.
Citește și ultimele articole:
- Ce trebuie să știi despre menținerea sănătății bebelușului tău în sezonul rece
- Vrei sărbători fără griji în acest an? Apelează la o firmă de curăţenie!
- Cum echipezi inteligent o bucătărie cu suprafață mică?
- 8 direcții pentru marketingul unui restaurant
- Top 10 cofetării din Galați pe care trebuie să le încerci