Societatea Jurnaliştilor “Dunărea de Jos” organizează luni, 1 aprilie 2019, la ora 14.00, în incinta Teatrului Dramatic ”Fani Tardini” din Galaţi, cea de a 7-a ediţie a expoziţiei de materiale electorale “1 Aprilie – Ziua Politicianului”.
Societatea Jurnaliştilor “Dunărea de Jos” îşi propune ca prin proiectul “1 Aprilie – Ziua Politicianului” să ofere, în mod special politicienilor şi celor interesaţi de marketingul electoral, un instrument de analiză a evoluţiei calităţii materialelor electorale utilizate în campaniile electorale naţionale şi locale de până acum. În acelaşi timp, le oferim alegatorilor prilejul ca, prin această trecere în revistă a campaniilor electorale, să reflecteze asupra promisiunilor făcute de politicieni, pentru a evalua care au fost proiecte politice responsabile şi care au rămas simple promisiuni electorale.
De la schimbările politice din 1989/1990 şi până în prezent, în România au fost organizate 23 scrutinuri naţionale, şase de alegeri generale, şase de alegeri locale, unul de alegeri parlamentare, două de alegeri prezidenţiale, trei de alegeri pentru Parlamentul European şi cinci referendumuri. Experienţa acumulată în această perioadă permite efectuarea unor evaluări, cu scopul detectării direcţiilor optime de dezvoltare a acestui domeniu, pentru că materialele electorale utilizate în campaniile viitoare să devină cât mai directe în transmiterea mesajului electoral de la organizaţiile politice la grupurile ţintă de alegători, eliminând elementele “mincinoase” care parazitează mesajul electoral şi care deseori determină şi cheltuirea inutilă de către partidele politice a unor resurse financiare care îşi puteau găsi o altă utilitate în derularea unei campanii electorale.
Argumente:
1. De ce expoziţie de materiale electorale? Pentru că materialul electoral este cea mai succintă formă de comunicare a unui politician sau a unei organizaţii politice cu grupul ţintă de alegători căruia i se adresează.
2. De ce “Ziua Politicianului”? Credem că este necesar să sărbatorim şi o zi a politicianului, pentru că deşi sărbătorim “Ziua Energeticianului”, “Ziua Siderurgistului”, “Ziua Navalistului”, “Ziua Femeii”, “Ziua Copilului”, etc, nu îl sărbătorim pe cel de care depinde soarta tuturor acestora, politicianul, care prin prestaţia sa în exercitarea unei funcţii publice influenţează decisiv viaţa tuturor membrilor comunităţii.
3. În sfârşit, întrebarea fatală: De ce pe “1 Aprilie”? Pentru că unul din etaloanele activităţii unui politician este sinceritatea, iar lipsa sa de sinceritate este un defect. Dar tot un defect este şi naivitatea unui alegător, a cărui receptivitate orientată către anumite tipuri de mesaje electorale, în general către cele populiste, determină o reducere a calităţii mesajului electoral sub standardele presupuse de o reală dezbatere publică a priorităţilor comunităţii. În aceste condiţii, din moment ce data de “1 Aprilie” este consacrată pe plan mondial ca “Ziua Păcălelilor”, a farselor permise, a glumelor nevinovate şi ziua în care ne permitem, fără resentimente sau ranchiună, mici ironii, evident că este şi cea mai potrivită zi în care să măsurăm împreună, politicieni şi alegători, sinceritatea mesajelor electorale din trecut, dar şi să încercăm să găsim împreună cele mai bune mijloace de comunicare între politicieni şi alegători.
Citește și articolul: Concursul Național de Oratorie “Demostene” – etapa locală, Galați