marți, noiembrie 26, 2024
AcasăArhiva ExploreCâștigă 5 invitații duble la evenimentul de lansare al Cinema City Galați

Câștigă 5 invitații duble la evenimentul de lansare al Cinema City Galați

Începând din 17 noiembrie, Cinema City România îi aşteaptă la film pe spectatorii din Galaţi în cel mai nou multiplex din reţea, în Shopping City Galaţi. Cinematograful cuprinde 8 săli 2D şi 3D, complet digitalizate, acestea însumând 1,383 de locuri.

Odată cu deschiderea acestui multiplex, Cinema City – cel mai mare operator de cinematografe din România – aduce, astfel, şi la Galaţi experienţe cinematografice spectaculoase, emoţii autentice, condiţii de vizionare la cele mai înalte standarde, precum şi cele mai aşteptate filme, care vor putea fi urmărite simultan cu premierele din marile capitale ale lumii.

Cinema City este cel mai mare operator de cinematografe din România şi face parte din Cineworld Group, al doilea mare lanţ de cinematografe din Europa. Compania are multiplexuri în 18 oraşe din ţară: Bucureşti, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Constanţa, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Galaţi, Iaşi, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Timişoara. În total, Cinema City operează 25 de multiplexuri, cu 231 de săli şi 41,444 de locuri.

Cineworld Group este prezent în 9 ţări, deţinând 232 de multiplexuri cu 2,227 săli, dintre care 35 IMAX, 34 4DX şi 12 VIP. Primul cinematograf al companiei a fost deschis în 1930 în Haifa, Israel, compania extinzându-se în Europa Centrală în 1997, şi intrând în România în 2007.

Şi pentru că filmele se văd întotdeauna cel mai bine la cinema, împreună cu Cinema City vă oferim 5 invitaţii duble la evenimentul de lansare de mâine seară începând cu ora 18.30, dacă ne scrieţi în comentarii de ce vă place să mergeţi la cinematograf?

Câştigătorii vor fi anunţaţi mâine dimineaţă.

Mult succes!

Citește și: Shopping City aduce un nou cinema în Galați începând cu 17 noiembrie

ARTICOLE

62 COMENTARII

  1. Oricate filme ai vedea acasa, experienta de la cinema nu se compara. Ai impresia ca esti in mijlocul actiunii, stai cu sufletul la gura si te bucuri si te intristezi alaturi de personaje. Plus ca e si nostalgia copilariei cand mergeam la cinema impreuna cu ai mei parinti.

  2. La cinema e oaza mea de liniște și relaxare…acolo mă desprind de cotidian și visez, cu ochii deschiși. Și da, ador filmele, le iubesc la nebunie!!😍😍

  3. Merg la cinema pentru calitate! Imaginea si sunetul de la cinematograf sunt clar superioare celor de acasa, reprezinta si un moment de relaxare , ma tine departe de stresul cotidian.

  4. Imi place sa merg la cinema pt ca sunt cele mai bune filme,sunt la zi cu tot ce ruleaza si ma pot relaxa intr-o sala mare si cu toate dotarile necesare.

  5. Imi place sa merg la cinematograf pentru atmosfera calda si primitoare, pentru calitatea transmiterii filmului,pentru efectele speciale dar mai ales pentru relaxare si buna dispozitie!!!

  6. Mie una îmi place să merg la cinematograf deoarece este o experiență extrem de plăcută. De la persoanele de care ești înconjurat, până la imaginile de pe ecran care sunt mult mai vii și realiste, și sunetele care te fac să trăiești filmul cu toată ființa ta, toți acesti factori fac ca vizionarea unui film să fie mult mai interesantă și mai confortabilă la cinema decât acasă. Îmi place să cred că cinematograful este un loc în care te poți relaxa și de asemenea te poți deconecta pentru o oră sau două de la probleme, stres și lumea de afară.

  7. La cinema se vede altfel un film…efectiv te simți în mijlocul acțiunii…si apoi aici putem râde în hohote,putem să ne simțim copii,putem plânge…e minunat!

  8. As prefera un film sa il urmaresc intr-un cinematograf deoarece experienta urmarii unui film la cinematograf nu se compara cu cea a unui film urmarit acasa, si e si un mod placut de a-ti petrece timpul liber.

  9. Imi place sa merg la cinematograf pentru ca iubesc sa vizeonez filme,seriale,diferite emisiuni,iar cel mai bine le pot viziona la cinematograf pe un ecran mare,cu o calitate audio-video ridicata

  10. Imi place sa merg la cinema deoarece e o experienta mult mai intensa decat vizionarea filmelor la televizor sau laptop, ori chiar telefon. De la calitatea imaginii, sunet, atmosfera din sala, plăcerea de a viziona cel mai nou film aparut alaturi de prieteni, totul contribuie la o stare de bine, de relaxare sau chiar de energizare si entuziasm. Eu una ador experienta unui film bun la cinema privit alaturi de soțul mai, insa am in plan o iesire „ca fetele”, impreuna cu nasa mea de cununie, cu care clipele petrecute sunt clipe castigate pentru sufletul meu.

  11. Imi plac filmele si astept cu nerabdare sa le vad pe cele mai noi, mergand la cinema, unde ma pot bucura de o calitate video/ audio buna si un spatiu care ma relaxeaza si imi da energie pentru toata saptamana.

  12. Imi place sa merg pentru filmele de callitate, pentru a rade la comedii, pentru a mi se face frica la horror, pentru a ma emotiona la cele romantice. Si, bineinteles, pentru a ma relxa dupa o saptamana de munca.

  13. A merge la cinema şi a viziona un film reprezintă un mod inedit de relaxare. Vizionăm filme şi acasă dar clar nu au acelaşi farmec ca cele proiectate pe un ecran imens. Calitatea imaginii, sonorizarea, atmosfera din sala de cinema şi plăcerea de a viziona filme noi alături de soţ sau prieteni repezintă motive care ne fac să păşim în sala de cinema cât mai des.

  14. Merg la cinematograf pentru calitate. Imaginea și sunetul sunt clar superioare celor de acasă. Tot farmercul este să văd un film la cinematograf și nu acasă, îmi dă senzația că sunt și eu acolo. Mersul la film este ceva ce aș face în fiecare zi, dacă aș avea timp, indiferent de film. Îmi place întunericul, îmi plac chips-urile și popcornul, trailerele și reclamele, dar mai ales faptul că, orice ar fi, trebuie să văd filmul de la cap la coadă, fără să mă simt obligat să pun pauză dacă cineva vrea să meargă la toaletă, sau dacă s-a vărsat punga de popcorn, sau dacă sună telefonul. E atât de simplu. Când merg la film sunt la film și atât!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AI NEVOIE DE UN LOGO?

- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE