Prima întâlnire „Aer. Apă. Artă” a acestui an are loc sâmbătă, 28 ianuarie, la ora 11.30, şi este dedicată aniversării a 81 de ani de la nașterea sculptorului şi graficianului Nicăpetre (1936, Brăilița – 2008, Toronto). Întâlnirea va avea loc chiar în aşezământul care adăposteşte cea mai mare parte a operei artistului: Centrul Cultural Nicăpetre (Strada Belvedere nr. 1).
Prelegerea va urmări trei teme interconexe în cariera de după 1967/1968 a lui Nicăpetre: (1) tema „bunului sălbatic”, articulată autoreferenţial în jurul figurii Faunului; (2) tema sexualităţii paradisiace, problematizată în textele şi seriile de sculpturi dedicate cuplului Adam şi Eva; în sfârşit, (3) o temă „vitalistă”, mai generală în creaţia lui Nicăpetre, dar localizabilă în special în acele elaborări în jurul „formei originare” (seriile „Sămânță”, „Innate”, „Adam și Eva”).
Chiar dacă se regăsesc copios în „mitologiile” moderniste ale secolului al XX-lea, aceste teme îşi au prima şi cea mai consistentă şi consecventă formulare în Modernitatea Timpurie
(c. 1550 – 1750), iar ceea ce este interesant e că Nicăpetre le abordează apelând la forme (Faunul, Nimfa, recuzita „all’antica”, formula compoziţională a triumfului) şi soluţii stilistice aparținând aceleiaşi perioade, forme şi soluţii provenind mai cu seamă din sfera „anticlasică”, în speță din arta manieriştilor italieni şi din cea a lui Giambattista Tiepolo. Prelegerea va căuta să argumenteze că, în cazul lui Nicăpetre, preocupările în direcţia acestor teme au premers formelor, dar că, odată adoptate (în preajma anului 1971), formele Modernităţii Timpurii au contribuit să clarifice traiectoriile cercetării artistice şi să stabilizeze temele. Este posibil ca Nicăpetre să fi „descoperit” motivul raptului amoros prin intermediul lui Picasso, dar l-a adâncit şi l-a transfigurat – l-a făcut „al său” – prin revenirea continuă la exemplul lui Tiepolo.
Principala ipoteză de lucru pe care „Artist și Faun…” va încerca să o avanseze este că o investigație sistematică a prezenței și ponderii acestor teme și forme ale Modernității Timpurii în cuprinsul întregii opere de maturitate a lui Nicăpetre poate oferi elementele pentru o mai precisă evaluare a ceea ce a fost numit, de către unii comentatori, „barochismul” său și poate contribui la izolarea, înăuntrul „genului proxim” al sculpturii românești post-brâncușiene, a acelei „diferențe specifice” care îi particularizează poetica.
Alina-Ruxandra Mircea
Muzeograf