Printre eprubete și variații muzicale matematice, Excelența Sa domnul Hans Klemm, Ambasadorul SUA în România, a efectuat vineri 29 martie, o vizită la atelierele lui Științescu – primul program de educație nonformală STEAM, din județ, coordonat de Fundația Comunitară Galați.
Întâlnirea s-a desfășurat la Școala Gimnazială Nr. 17, câștigătoarea a trei granturi Științescu și i-a adus împreună pe: Excelența Sa, micii științiști, și cei care fac programul să se întâmple – mentorii Științescu, echipa Fundației Comunitare și partenerii locali.
Vizita a început cu un scurt dialog despre nevoia de a susține comunitatea prin educație, între Excelența Sa și directorii Arcelor Mittal, Damen Shipyards, Electric Navinstal și a continuat în spiritul aplicat al lui Științescu, cu participarea vizitatorilor la experimentele celor mici.
Aflat la prima ediție, Științescu Galați, are deja rezultate notabile: 76.879 RON investiți în 9 proiecte din Galați, Tecuci și zona rurală, peste 1900 de beneficiari, 1200 de ore de voluntariat, 55 de coordonatori, și nenumărate descoperiri cu “factorul uau!”
Dintre realizările copiilor şi tinerilor Științescu, remarcăm: asamblarea și programarea de roboței Sparky, îmbinarea unei eoliene artizanale, realizarea unei sere automatizate, desfășurarea de investigații meteorologice, numeroase experimente.
“Fondul Ştiinţescu se încadrează perfect în strategia noastră de a sprijini comunitatea. Suntem mândri că Şantierul Naval Damen Galaţi a luat parte încă de la început în implementarea programului. Credem că fondul Ştiinţescu va ajuta la crearea viitorilor inovatori din sectoarele construcțiilor navale și metalurgiei.” – Rino Brugge- Director General al Șantierului Naval Damen Galați
“Combinatul Siderurgic de la Galați sprijină educația și sănătatea locală. Am contribuit cu bucurie la Programul Științescu și suntem încântați de calitatea proiectelor educaționale finanțate” – Bogdan Grecu, Director General al ArcelorMiital
“E multă curiozitate naturală pentru explorare. Acest fel viu de a descoperi științele e și un context de face comunitatea să se întâmple.” Marius Geru – președinte Board FCG și director Thecon
În perioada următoare, echipa Fundației Comunitare Galați va anunța lansarea celei de-a doua ediții a programului Ştiinţescu. Sunt invitați să aplice toți gălățenii cu inițiativă din comunitate și grupurile nonformale cu interes pentru științe și educație alternativă.
Ştiinţescu este un fond și o mișcare pro-ştiinţe care aduce împreună gălățeni cu inițiativă în domeniul educației și susținători din comunitatea locală. Programul este dezvoltat la nivel național de Federația Fundațiile Comunitare din România, cu sprijinul Romanian-American Foundation și se derulează în prezent, în 13 fundații comunitare.
Fundația Comunitară Galați susține transformarea comunității, implicând resurse și potențial uman local. Organizația aduce împreună donatori, ONG-uri și inițiative locale pentru a crea un Galați mai acasă.
Sursa: Departamenult Comunicare al Fundației Comunitare Galați