Bricul Mircea desfăşoară, în perioada 14-23 septembrie 2019, un marş de instrucţie pe Dunăre, pentru a încheia seria evenimentelor organizate cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Militare Române. În premieră, marinarii militari adresează publicului din trei porturi dunărene, Tulcea, Galaţi şi Brăila, invitaţia de a vizita cea mai preţuită navă a Marinei Militare Române, care a parcurs peste 300.000 de mile marine, de-a lungul timpului, adică de 14 ori lungimea Ecuatorului.
Nava va intra duminică, 15 septembrie, pe braţul Sulina şi va naviga în amonte până la Tulcea, unde va acosta în aceeaşi zi, la ora 15.00, la pontonul A.F.D.J. De la Tulcea, nava-şcoală „Mircea” îşi va continua marşul în amonte, până la Galaţi, unde va acosta marţi, 17 septembrie, la ora 17.00, la pontonul A.F.D.J., zona Palatului Navigaţiei.
După ceremonia de sosire a navei, Muzica Militară a Forţelor Navale va susţine un concert pe Faleză, de la ora 17.30 la ora 19.00, iar gălăţenii sunt invitaţi să viziteze nava, conform următorului program: marţi, 17 septembrie, orele 17.30-19.00; miercuri, 18 septembrie, orele 09.00-13.00 şi 15.00-19.00.
De la Galaţi, Bricul Mircea va pleca spre Brăila, unde va acosta joi, 19 septembrie, la ora 10.00, la pontonul primăriei, zona Căpităniei Portului Brăila. Brăilenii sunt invitaţi să viziteze nava joi, 19 septembrie, orele 11.00-13.00 şi 15.00-19.00, şi vineri, 20 septembrie, orele 09.00-13.00 şi 15.00-19.00. La Brăila, Muzica Militară a Forţelor Navale va susţine joi, 19 septembrie, orele 17.30-19.00, un recital de piese din repertoriul marinăresc, pe faleză, în zona Căpităniei.
Citește tot articolul pe Monitorul de Galați
S-ar putea să te interese și S-au pus în vânzare bilete la Festivalul Național de Comedie de la Galați