joi, noiembrie 28, 2024
AcasăArticoleBunele maniere în societate. Tu le cunoști?

Bunele maniere în societate. Tu le cunoști?

Bunele maniere reprezintă un set de comportamente convenționale cu ajutorul cărora putem fi mai civilizați și mai atenți față de cei din jur.

Există reguli generale de etichetă care funcționează tot timpul, și există altele specifice fiecărei situații. Este important să cunoașteți elementele de bază ale bunelor maniere, indiferent de locul în care mergeți.

Bunele maniere în societate  

  • Se răspunde întotdeauna la salut cu un zâmbet și nu cu mâinile în buzunare sau privind în altă parte.
  • Este o gravă ofensă să nu răspunzi la salutul unei persoane care iți întinde mâna.
  • Este elegant să te prezinți singur într-un cerc mai larg de oameni, dacă nu are cine să te prezinte.
  • Băieții și bărbații trebuie să își scoată pălăria/căciula când saluta o femeie și tot ei trebuie să salute primii persoanele de sex opus.
  • În spațiul public, dar și acasă la cineva, se întreabă întotdeauna unde este „toaleta”, nu unde este „baia”.
  • Când ești răcit, nu-ți umple biroul de șervețele murdare, pastile și ceaiuri. E dizgrațios și pare un mic focar de infecție.
  • Nu-ți sufla nasul zgomotos când ești în sala de ședință sau la masă, mai ales dacă ai secreții abundente. Codul bunelor maniere spune că trebuie să te retragi și să faci acest lucru într-un loc mai îndepărtat, pentru a-i feri pe ceilalți de un spectacol al sunetelor.
  • Nu vizita niciodată pe cineva fară să-l anunți în prealabil.
  • Nu usca niciodată o umbrela deschisă, nici la birou și nici acasă la altcineva. Strânge umbrela și agaț-o de un suport pentru umbrele sau de un cârlig.
  • Nu așeza niciodată o geantă de mână în poală sau pe scaun. O geantă mică poate să stea pe masă, o geanta de mână poate fi agățată pe spătarul scaunului, iar servieta trebuie să stea pe podea.
  • Sacoșele de plastic trebuie folosite doar atunci când mergi la cumpărături.
  • Atunci când copilul tău se mută în camera lui, bate întotdeauna la ușa înainte de a intra acolo. Astfel îl vei învața să procedeze la fel atunci când va intra în camera ta.
  • O femeie poate purta pălărie și mănuși în interior.
  • Numărul total al accesoriilor pe care le porți nu ar trebui să depășească 13.
  • Cu cât te apropii mai mult de seară, cu atât bijuteriile pot fi mai scumpe. În trecut diamantele erau dedicate doar femeilor măritate și erau purtate doar seara.
  • Dacă o femeie invită un partener de afaceri într-un restaurant, ea plătește consumația.
  • Persoana care urmează să iasă dintr-un lift este și cea care stă cel mai aproape de ușă.
  • Cel mai prestigios loc într-un autovehicul este cel din spatele șoferului și este dedicat femeilor. Însă, indiferent unde stă femeia, bărbatul deschide portiera și o ajuta să coboare din mașină.
  • La cinema, la teatru sau la un concert, trebuie să te deplasezi către locul tău cu fața la cei care stau deja pe scaune.
  • Subiecte pe care nu ar trebui să le abordezi în conversațiile de complezență: politica, religie, sănătate și bani!
  • Este bine să faci un secret din aceste nouă aspecte ale vieții tale: vârstă, avere, certuri de familie, religie, probleme medicale, aventuri amoroase, cadouri, onoare și rușine.

Bunele maniere când mergi în vizită

  • Fiți punctuali când sunteți chemați la o anumită oră în vizită.
  • Alegeți o ținută care să arate respect de sine și respect față de gazde.
  • Aduceți gazdei un dar, cât de simplu, mai ales daca mergeți prima dată în vizită la ea acasă. Un buchet de flori, o sticlă de vin sau dulciuri și fructe sunt printre darurile uzuale.
  • Bărbatul este prezentat femeii, iar cei mai tineri celor în vârstă.
  • Participați la discuție și nu lasați conversația să se întrerupă. Tăcerea poate fi interpretată drept plictiseală sau ostilitate.

Reguli de conduită în transportul în comun

  • Călătorii care coboară din tren sau autobuze au prioritate.
  • La urcare sunt lăsate înainte persoanele în vârstă, femeile și copiii.
  • Locul de la geam trebuie oferit copiilor sau femeilor.
  • Bărbații și tinerii trebuie să ofere locul bătrânilor, invalizilor și femeilor, în mod deosebit femeilor însărcinate.
  • Bărbatul care însoțește o femeie în autobuz sau tren nu o va părăsi pentru a ocupa un loc liber. Va rămâne lângă ea, chiar dacă aceasta nu vrea să se așeze.

Bunele maniere la cină

Chiar dacă trăim într-o epocă suficient de liberă și nonconformistă, ar trebui să ne străduim să fim mai atenți cu oamenii din jur. Atunci când ieșim să luăm cina în oraș, cu prietenii sau cu iubitul, ar trebui să ținem cont de următoarele aspecte:

  • Fiți punctuali la ora mesei.
  • Mergeți la masă curați, îngrijiți și cu mâinile curate.
  • Stați drepți la masă.
  • Dacă te afli la masă cu 8 sau mai puțini oaspeți, așteaptă ca toată lumea să fie servită și ca gazda să înceapă să mănânce înainte de a începe la rândul tău să mănânci. Dacă te afli la o masă de banchet, cu foarte mulți invitați, este în regulă să începi să mănânci după ce au început câteva persoane din jurul tău.
  • Nu iți pune lucrurile pe masă, fie că este vorba de geantă, cheile de la mașină, telefon sau ochelarii de soare.
  • Nu trimite mesaje în timp ce ești la masă cu alți oameni. Dacă este neapărată nevoie să verifici telefonul, ar trebui să te scuzi, altfel riști să faci persoana cealaltă să se simtă neimportantă.
  • Nu face poze cu mâncarea din farfurie, chiar dacă arată absolut minunat. Știm că poate fi o imagine perfectă cu care să te lauzi pe Facebook sau Instagram, dar nu este politicos.
  • Bărbatul mai tânăr își ajută întotdeauna mama și sora să se așeze.
  • Când utilizați șervețelul : trebuie să-l așezați pe genunchi; dacă sunteți acasă sau în vizită, pliați șervețelul după ce ați terminat de mâncat; înainte de a bea apa, trebuie să curățați gura pentru a evita murdărirea paharului.
  • Nu treceți niciodată vasele, sarea sau apa peste masă. Cereți cuiva să vă dea ce aveți nevoie.
  • Când mâncați, nu vă umpleți prea mult gura.
  • Nu vorbiți cu gura plină.
  • Dacă cafeaua sau ciorba este fierbinte, lăsați-o să se răcească. Nu suflați.
  • Nu faceți zgomot când mestecați mâncarea.
  • Mâncați calm și încet. Nu vă grăbiți. Mestecați bine mâncarea.
  • Scobitoarea este folosită în mod privat, niciodată la masă.
  • Tacâmurile sunt așezate în funcție de ordinea de servire a alimentelor. Linguri și cuțite în dreapta și furculițe în stânga. Folosim mai întâi tacâmurile de la farfurie și continuăm în acea ordine.
  • Regula de aur pentru masă. Mâncarea este adusă la gură, nu gura la mâncare. Trebuie să stați întotdeauna în poziție verticală. Este posibil să faceți o inclinație mica a corpului pentru a mânca, dar foarte ușoară.

Te-ar putea interesa și Tendințe 2022 în materie de modă

ARTICOLE

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AI NEVOIE DE UN LOGO?

- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE