Sâmbătă, pe 16 noiembrie, începând cu ora 18:00, asistăm la spectacolul de revistă Cabaret, în regia lui Bogdan Drăgulescu, un spectacol în teatru despre teatru la Teatrul „Nae Leonard” Galați.
Una dintre montările de succes, care se joacă cu sala plină la fiecare reprezentaţie, încă din 2013, când a avut loc premiera. În amintirea a doi foști parteneri de scenă, spectacolele rămân vii între pereţii unui teatru până la demolarea lui, și impregnate în scândurile scenei pe care au jucat actorii. Fantomele personajelor interpretate, fărâmele de viaţă pe care le-au dăruit actorii spectatorilor, rămân vii în clădire. Dincolo de multitudinea de culori, mişcarea scenică şi inserţiile multimedia impresionante din Cabaret, scena teatrului este personificată, începe să se mişte şi tot ea înghite amintirile vii ale personajelor.
Invitat la spectacolul Cabaret de sâmbătă este Adrian Nour, absolvent al Facultății de Arte a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Secția Actorie, la clasa Adrianei Popovici. Printre spectacolele în care a jucat se numără: Burghezul Gentilom de Molière, Don Quijote de Miguel Cervantes, Justiția nu e întotdeauna oarbă de M. Rădulescu, Lecția de Eugen Ionescu, O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, Royal fashion în regia lui Dan Puric, Paris, mon amour în regia lui Răzvan Ioan Dincă, Romeo și Julieta de Gérard Presgurvic.
Adrian Nour a avut numeroase participări la workshop-uri teatrale și festivaluri, printre care se numără:
Festivalul „Capul… de regizor” de la Buzău, Festivalul de Muzică Ușoară „Mamaia 2004”, Festivalul Național de Teatru „Ion Luca Caragiale”, Festivalul Internațional de Teatru „Butrinti 2000” (Albania) și Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului „Viața e frumoasă”, în cadrul căruia a obținut Premiul pentru cel mai bun moment coregrafic din musicalul Singing in the rain (în cadrul Concursului Trofeul „Ion Dacian” pentru Tineri Interpreți). Activitatea sa artistică include numeroase apariții TV, înregistrări radio și filme („Rien ne va plus”, „Și binele trebuie să aibă margini”, „Echilibrul”). A fost finalist al concursului „Vocea României” în 2013. Cel mai recent rol al său este Fantoma din spectacolul de musical Fantoma de la Operă, obținut în urma castingului desfășurat în 2014 la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”.
Din distribuție vor face parte actorii și soliștii:
Adrian Nour (invitat special), Dumitru Barbu, Mihail Anton (debut), Silvia-Alice Niță, Adrian Țurcanu, Mihuț Niță, Cristina Vasopol, Mariana Pisică și Costel Donose, acompaniați de instrumentistul Ioan Badea (vioară solo), orchestra de revistă, baletul și corul teatrului. Scenografia poartă semnătura Danielei Drăgulescu, conducerea muzicală este asigurată de Nicolae Mantu, iar coregrafia de Gabriela Gegea.
Prețul pentru spectacolul de revistă Cabaret este 54 lei . Prețurile reduse pentru aceste spectacol este: 32,4 lei (Cabaret). Biletele pot fi achiziționate online accesând link-ul. Informații suplimentare despre achiziționarea biletelor sau despre disponibilitatea locurilor în sala de spectacol, pot fi obținute accesând numărul de telefon 0236.465.599 (casieria Teatrului) în intervalul orar afișat pe site-ul instituției sau pe pagina de Facebook a acesteia.
Te-ar putea interesa și La Traviata – una din cele mai cântate opere din lume