marți, noiembrie 26, 2024
AcasăNoutăţiBraicar va avea carduri de călătorie începând din ianuarie 2019

Braicar va avea carduri de călătorie începând din ianuarie 2019

Pe lângă clasicele bilete, brăilenii vor avea în curând posibilitatea de a călători pe mijloacele de transport în comun în baza unor carduri electronice, pe modelul celor folosite de Serviciul de Transport Bucureşti (STB) SA. Primarul Marian Dragomir a mai anunţat şi în trecut acest lucru, însă joi seară a prezentat oficial primul model al unui astfel de card, în cadrul ceremoniei de premiere a elevilor olimpici din Brăila, în contextul în care a amintit despre gratuitatea pe transportul public oferită de Primărie.

Contactat ulterior de redactorii “Obiectiv – Vocea Brăilei”, edilul-şef a precizat că de la nivelul Braicar a început deja montarea cititoarelor de carduri pe autobuze, că se vor mai achiziţiona autobuze noi care vor veni deja dotate cu astfel de cititoare. De asemenea, Dragomir a afirmat că aceste carduri vor putea fi disponibile pentru brăileni cel târziu în luna ianuarie 2019. Trebuie precizat că potrivit informaţiilor transmise de primar, dar şi a fotografiilor de prezentare, acestea au dimensiunile unui card bancar obişnuit şi sunt de 3 feluri. Unul de 10 călătorii – care va costa 15 lei, unul de 20 de călătorii care va costa 30 lei şi cel de-al treilea care este reîncărcabil şi poate avea câte călătorii este dispus posesorul să alimenteze.

Citește articolul integral pe Obiectiv Vocea Brăilei

S-ar putea să te interseze și  Primăria Galați nu vrea să achiziționeze autobuze second hand

ARTICOLE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AI NEVOIE DE UN LOGO?

- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE