Iubitorii rock-ului sunt așteptați la Galați, la Danube Rock Sounds 2024, eveniment care va avea loc în perioada 13 – 15 septembrie la Plaja Dunărea.
Delia, Vița de Vie, Deliric x Silent Strike x Muse Quartet, Robin and The Backstabbers și mulți alții vin la Danube Rock Sounds 2024 pe plaja Dunărea din Galați între 13 și 15 septembrie!
Ajuns la cea de-a zecea ediție, cel mai electrizant festival din Galați, Danube Rock Sounds, va face din nou plaja Dunărea să vibreze în perioada 13-15 septembrie iar primii artiști anunțați sunt Delia, Vita de Vie, Deliric x Silent Strike x Muse Quartet și Robin and The Backstabbers.
Ca noutate, anul acesta vor fi două scene: Main stage și Mystery Stage. Abonamente earlybird le găsești aici.
Programul integral de concerte va fi comunicat în lunile ce urmează.
Cuprins
Line up 1.08.2024:
Dubioza Kolektiv, Alexandra Căpitănescu, Alex and the Fat Penguins, Dora Gaitanovici, The Groovy Bastards, HVNDS, The Kryptonyte Sparks, Melting Dice, Rodney Brangian (UK), White Mahala.

Danube Rock Sounds revine în perioada 13-15 septembrie 2024 pe Plaja Dunărea din municipiul nostru. Singurul festival de muzică rock și alternativă din Galați care își propune promovarea scenei românești, dar care aduce în fața publicului și trupe pe care fanii nu au ocazia să le vadă în mod obișnuit, și-a stabilit line-up-ul pentru o nouă întâlnire cu pasionații de muzică de la Dunăre.
Ajuns la cea de-a zecea ediție, festivalul cu cele mai electrizante vibe-uri propune în weekendul următor o combinație originală foarte captivantă. Una dintre cele mai iubite trupe din Balcani vine în premieră pe scena Danube Rock Sounds, Dubioza Kolektiv, dar iubitorii de muzică vor vibra și vor savura și show-ul unor artiști consacrați din România precum Vița de Vie, Robin and The Backstabbers, Vunk, Deliric x Silent Strike x Muse Quartet sau White Mahala.
Un alt cap de afiș al festivalului va fi Delia, o voce grea a muzicii autohtone care, alături de trupa sa, a reușit să alimenteze atât scenele, cât și topurile din audiovizual cu nenumărate hituri care se încadrează în categoria „rock sounds”.
Dubioza Kolektiv, de origine din Bosnia și Herțegovina, cu zeci de milioane de vizualizări pe Youtube, este o trupă de dub rock avangardist, cunoscută pentru stilul său crossover care încorporează elemente de hip-hop, reggae, rock, punk, muzică electronică și, evident, arhicunoscutul și îndrăgitul stil balcanic. Publicul gălățean va fi delectat și de formații sau soliști talentați aflați la început de carieră, precum cea mai recentă câștigătoare a concursului de televiziune Vocea României, gălățeanca Alexandra Căpitănescu.
Programul Festivalului:
Vineri, 13 septembrie 2024
- Dubioza Kolektiv (Bosnia și Herțegovina)
- Robin and the Backstabbers
- White Mahala
- The Groovy Bastards
- Alex and the Fat Penguins
- Heartbreak Cinema
- White Ember
- Etajul 11
Sâmbătă, 14 septembrie 2024
- Deliric x Silent Strike
- Vunk
- The Kryptonite Sparks
- Melting Dice
- Rodney Branigan (Marea Britanie)
- Dl. Goe
- JBLK
- Momentum
Duminică, 15 septembrie 2024
- Delia
- Vița de Vie
- Dora Gaitanovici
- HVNDS
- Alexandra Căpitănescu
Concertele încep în fiecare zi de la ora 17.00, iar copiii în vârstă de până la 12 ani beneficiază de acces gratuit, dar trebuie să fie însoțiți de un adult.
Despre Danube Rock Sounds
Danube Rock Sounds este singurul festival de muzică rock și alternativă din Galați și își propune să promoveze scena locală românească, dar să aducă în fața publicului și trupe pe care fanii nu au ocazia să le vadă în mod obișnuit.
Transport Danube Rock Sound 2024
Mijloacele de transport în comun vor avea program prelungit în perioada 13-15 septembrie pentru a asigura accesul la Plaja Dunărea.
Astfel, se vor reactiva traseele estivale 32 (Micro 19 – Plaja Dunărea) și 33 (Țiglina II – Plaja Dunărea) care vor funcționa în intervalul 17.00 – 00.30 (ora 17.00 – primele plecări spre Plajă, respectiv ora 00.30 – ultimele plecări de la Plajă). Mijloacele de transport care vor asigura aceste trasee vor avea o frecvență de 20 minute.
Ne vedem la Danube Rock Sounds 2024 între 13-15 septembrie?