Fundația Comunitara Galați și Asociația Bunul Samaritean inițiază campania ”DAR făcut BINE”, începând cu 21 decembrie, până pe 24 decembrie, în incinta Winmark (Modern) și Shopping City Galați. Organizatorii au adus cele mai vesele coli, foarfece tzac-pac!, panglici colorate și voluntari pregătiți să împacheteze pentru tine.
Ei vor împacheta cadourile în schimbul unor donații.
Anul acesta sunt 2 cauze comunitare către care se va duce donația ta: bunicii-voluntari din centrele intergeneraționale ”Generații” sau tinerii aleși care prețuiesc educația, din programul ”Fondul de Burse”.
Prin FONDUL DE BURSE:
Se investește în tinerii cu povești care inspiră, care pun educația pe primul loc deși vin din contexte socio-familiale cu un plus de încercări. Poveștile sunt diferite, dar ceea ce le aduce împreună e atitudinea „se poate prin scoală” în ciuda provocărilor de context.
Fie că e vorba de achiziții mici precum banii pentru un ghiozdan, biletele de autobuz, sau de plata chiriei în oraș, aceste contribuții sunt tichet pentru viitor pentru 4 ani decisivi, anii de liceu.
Prin CENTRELE GENERAȚII:
Se vor transforma 2 centre sociale de tip after-school (Centrul La Vale – Fundaţia Cuvântul Întrupat / Word Made Flesh Romania și Asociatia Bunul Samaritean) în micro-comunități care implică copii, tineri și vârstnici pentru rezolvarea problemelor sociale.
Copiii și tinerii beneficiari învață să respecte bătrânețea, găsesc în vârstnici căldura bunicilor pe care i-au pierdut sau pe care nu i-au avut niciodată, învață din experiența și poveștile de viață ale seniorilor, sunt asistați la teme.
Vino între 21 și 24 decembrie, la un ”DAR făcut BINE” ca să împachetezi frumoasele tale cadouri și ca să oferi Galațiului un bine.
Citește și: 16 idei de cadouri altfel pentru copii! Renunță la jucării!