Declaraţia de la Paris a fost adoptată la sfârșitul anului 2015 de către primari ai orașelor din întreaga lume, devenind astfel un important reper legat de preocuparea orașelor de a reduce emisiile de carbon și de a limita efectele poluării în general.
Municipiul Galați se alătură începând de astăzi celor peste 500 de orașe din întreaga lume care și-au asumat angajamentul de a acționa pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, contribuind astfel la limitarea schimbărilor climatice. În acest sens, Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați și prim-vicepreședinte al Asociației Municipiilor din România, a semnat astăzi Declarația de la Paris, un angajament ferm de a identifica soluții locale pentru un mediu sănătos.
„Ne-am alăturat celorlalte orașe și națiuni care s-au angajat să aplice măsuri de reducere a poluării, pentru că am convingerea că nu vom putea avea un mediu mai curat și mai sănătos fără eforturi individuale, așteptând mereu să acționeze ceilalți. Semnarea acestui document înseamnă o asumare în plus și pe termen lung, pentru un trai sănătos pentru noi și pentru copiii noștri. Voi supune curând spre aprobare Consiliului Local un plan de acțiuni care să susțină acest deziderat, cu obiective, soluții și termene precise. Sunt convins că gălățenii vor susține acest demers, pentru un aer cât mai curat”, a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.
O dată cu semnarea acestei declarații, municipiul Galați se angajează să plaseze acțiunile climatice în centrul tuturor proceselor de luare a deciziilor la nivel urban, să țină cont de preocupările tinerilor și să îi implice în politicile climatice, să invite parteneri să se alăture în recunoașterea urgenței globale a schimbărilor climatice, să colaboreze cu comunitatea științifică națională și internațională pentru a defini noi indicatori în vederea reducerii emisiilor de carbon rezultate din transport și activități economice, conform angajamentului luat de toate orașele semnatare.
Declaraţia de la Paris reprezintă un pas important în angajamentul politic individual și global al primarilor în cursa către zero emisii Cities Race to Zero, proces în desfășurare în pregătirea Conferinței COP26 care se va desfășura la Glasgow în anul 2021. De asemenea, Consiliul European al Municipalităților și Regiunilor sprijină efortul de semnare a noii Declarații de la Paris lansată în cadrul Forumului Zero Carbone pe 11 decembrie 2020 și care a re-confirmat interesul exprimat de orașe în ceea ce privește lupta împotriva efectelor schimbărilor climatice.
Semnatarii Declarației la data încheierii acordului au fost primarul Parisului, Anne Hidalgo, şi primarul orașului Los Angeles, Eric Garcetti. Până în prezent au semnat Declarația primari de orașe din întreaga lume, precum: Atena, Barcelona, Brașov, Buenos Aires, Geneva, Glasgow, Helsinki, Iași, Londra, Liège, Lisabona, Milano, Montréal, Munchen, Oslo, Pitești, Zalău, Suceava. Au semnat, de asemenea, și rețele precum: Asociația Primarilor din Franța, Alianța pentru climă C40, Rețeaua Orașelor și a Autorităților Locale Unite UCLG, Comitetul European al Regiunilor CoR, Energy Cities, Consiliul European al Municipalităților și Regiunilor CEMR, Fondul Mondial pentru Dezvoltarea Orașelor, Convenția Primarilor pentru Energie și Climă.
Citeşte şi Coronavirus și spațiul cibernetic: un an de schimbări și provocări
Dacă oamenii ar utiliza bicicleta în loc de mașină sigur pot minimiza poluarea😉