Vineri, 29 noiembrie, ora 19:00 ești invitat la Teatrul Nae Leonard, la celebrul concert „Degeaba 30”, reorchestrat și cu piese noi, alături de corul și de orchestra simfonică. Degeaba 30 este cel mai important manifest socio-cultural la aniversarea a 30 de ani de Libertate.
Anul trecut, a decis ca acest spectacol să nu aibă loc. Tudor Gheorghe revine cu spectacol nou in proportie de 70% „strigătul de disperare al unui întreg popor batjocorit de noua nomenclatură a comunismului cu faţă capitalistă, într-un timp istoric numit eufemistic tranziţie”.
„DEGEABA 30” este, probabil, cel mai complex, cel mai complet şi cel mai dramatic mesaj social exprimat pe o scenă de la revoluţie încoace. El are la bază un concert mai vechi al lui Tudor Gheorghe, intitulat „Mie-mi pasă”, realizat în memoria martirilor de la Timişoara şi a tuturor victimelor revoluţiei din decembrie 1989.
Să reflectăm şi să reacţionăm în consecinţă, dacă suntem vii. Dostoievski spunea: „Cât eşti viu, totul e în puterea ta”. Ne-au biruit oare grijile, nevoile, oboseala, dezamăgirea? Am făcut întotdeauna ce trebuia? Numai alţii sunt de vină? Atunci degeaba ne mai numim oameni, că nu suntem demni de acest nume. Ne-am slăbănogit, cu toată deşteptăciunea şi vorbăria de paradă… Facem umbră pământului degeaba?! Tudor Gheorghe are speranţa că cineva va învăţa din greşelile noastre. Aşadar, n-ar fi chiar degeaba!
Te-ar putea interesa și Una bună, 9 așa și-așa: Florin Toma – directorul Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, Galați