Dineu cu proști / 18 decembrie, ora 17:00 / Casa de Cultură a Sindicatelor Galați
Horaţiu Mălăele e François. François e artizan de poduri din beţe de chibrit, bărbat părăsit de nevastă şi prost cu spume. Actorul e ca o pastilă efervescentă zvârlită-n apă: aruncat pe scenă, sfârâie. Dacă după o gafă a lui François te aştepţi, din clipă-n clipă, să dea iar cu bâta-n baltă de mama focului, nu te înşeli. O s-o trântească mult, mult mai rău! Până când o să te doară pieptul de atâta râs. Însă pe fundul bălţii în care prostul loveşte, naiv şi sistematic totodată, cu bâta, se ascund profunzimi subtile, pe care bine-ar fi să nu le scapi din vedere. Nu că altminteri Dineul… n-ar fi delicios!
Peste fundaţiile scriptice bine legate vine în regia impecabilă a lui Ion Caramitru, suflul desăvârşit al unei distribuţii cum nu se putea mai nimerite: Horaţiu Mălăele în rolul prostului trist şi binevoitor; Ion Caramitru, în rolul editorului versat; Medeea Marinescu, amanta beţivă şi isterică; Alexandru Bindea, portărelul mucalit, care tace şi face; Costina Ciuciulică/Teodora Mareş, soţia delicată, discretă, dar puţin nefericită; Dorin Andone/Tomi Cristin, un om de lume, degajat şi Alexandru Georgescu, un medic precaut şi categoric. Dintre ei, prostia aproape inocentă, dar teribilă, a lui François răsare senină, cu o graţie burlescă. Horaţiu Mălăele a pus carne cu o migală desăvârşită pe scheletul personajului lui Francis Veber, probabil cu aceeaşi scrupulozitate cu care François plămădea poduri din beţe de chibrit.
E vorba despre o joacă de oameni mari. Un grup de intelectuali, sastisiţi de viaţa pariziană, se ţine de şotii: în fiecare miercuri seară se întâlnesc pentru un dineu cu proşti. Adică fiecare dintre ei, după ce a scotocit după cel mai prost dintre proşti, după ce i-a întocmit cu meticulozitate dosarul, îşi aduce la întâlnirea simandicoasă exemplarul.
Schema e simplă. Acum, cine crede că mergând la piesă va asista la o atare cină delicioasă, uită că piesa de teatru, ca şi scenariul de film, nu se simte bine până când nu are o ruptură de nivel. De data aceasta, ruptura de nivel era cât pe ce să fie de coloană, pentru că editorul Pierre, în sufrageria căruia ne aflăm, suferă nitam-nisam o criză de sciatică. Rămâne încremenit. De şale. Şi în proiect. Pentru că miercurea asta n-o să mai fie niciun dineu! Recomandarea doctorului e mai degrabă o poruncă, iar Pierre, oblojit, îndoit, necăjit, nu poate decât să îl asculte. Dar ce te faci, că prostul lui de săptămâna aceasta e deja pe drum!
Odată ajuns la reşedinţa editorului, gafele lui François curg şuvoi, cu inocenţa şi seninătatea autorului lor, provocând cele mai hilare, spumoase şi tragi-comice încurcături: nevasta pleacă de-acasă; încercările soţului de a o recupera sunt date de gol faţă de cel mai mare rival al său (şi presupus amant al delicatei doamne); amanta beţivă, isterică şi iubitoare de câini e dată în vileag; portărelul aterizează zgomotos fix în baia unde erau ascunse obiectele valoroase; se cade, (se) doare, se spumegă, se suferă, se ţipă, se gafează; se răstoarnă tot.
Însă dincolo de tot amuzamentul, în comedie se înfige câte-o suliţă de tragic. În spatele prostului de menajerie se ascund drama, tristeţea. Astfel încât, după ce te-ai zguduit de râs o oră şi jumătate, te trec fiori pe şira spinării când François, care se prinde în final de schemă, rosteşte cu lacrimile-n gât şi cu un tragism de care nu l-ai crede în stare pe un gogoman ca el: „Să vă gândiţi de 1.000 de ori înainte să spuneţi despre cineva că este prost!” Lecţia adevărată o încasează tocmai cei care se credeau geniali: „De două ore primesc palmă după palmă. Aţi reuşit să-i răzbunaţi pe toţi proştii, de la toate dineurile!”
Preţul unui bilet este de 120 lei
Citește și articolul Una bună, 9 așa și-așa: Pește și vin
