Cea de a a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară ” George Grigoriu „ va avea loc în intervalul 26-28 mai 2017, iar participarea este deschisă tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 – 30 ani, împliniţi până la data preselecţiei. Potrivit informaţiilor furnizate de Centrul de Creaţie Brăila, concursul se desfăşoară cu acompaniament orchestral (live), iar laureaţii ediţiilor precedente -însemnând câştigătorul Trofeului şi câştigătorii premiilor I, II şi III, nu mai pot participa la concurs. De asemenea, în cazul participării unui concurent la două ediţii consecutive ale festivalului, o a treia participare nu este posibilă.
Înscrierile se pot face până pe data de 30 martie 2017, atât pentru concurenţii români, cât şi pentru concurenţii străini, sau, valabil doar pentru concurenţii români, aceştia pot depune dosarul de înscriere direct la locul efectuării preselecţiei, în data de 01 aprilie 2017, începând cu ora 10.00, la sediul Societăţii Române de Radiodifuziune, Bucureşti, în faţa juriului de preselecţie.
Premiile acordate sunt următoarele:
Trofeul George Grigoriu – 5.000 euro
Premiul I –2.500 euro
Premiul II –2.000 euro
Premiul III –1.500 euro
3 menţiuni a câte 500 euro
Sursă articol: obiectivbr.ro