marți, noiembrie 26, 2024
AcasăArticoleFestivalul „Gulliver”, sărbătoarea teatrului pentru întreaga familie

Festivalul „Gulliver”, sărbătoarea teatrului pentru întreaga familie

Cea de-a XXVI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Animaţie „Gulliver” s-a încheiat pe 19 mai, în ropote de aplauze, în sala Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi.

O adevărată sărbătoare a oraşului, care a reuşit să bucure mii de copii şi adulţi, în cele şase zile de festival, în care au putut fi vizionate treizeci de spectacole pentru toate vârstele, dar care a facilitat şi participarea la ateliere de creaţie şi animaţie interactivă pentru întreaga familie.

Judecând după replicile spectatorilor adulţi, care îşi arătau încântarea faţă de spectacolele vizionate, dar, mai ales, după reacţiile copiilor, cei mai exigenţi şi sinceri spectatori, se pare că ne aflăm în faţa uneia dintre cele mai apreciate ediţii ale Festivalului Internaţional de Animaţie „Gulliver”.

Festivalul şi-a păstrat caracterul competiţional, iar anul acesta juriul a recompensat cele mai bune trupe, actori şi creatori de teatru cu premii pentru regie, scenografie, muzică, mânuire, Premiul de Excelenţă, Premiul Special, Premiul Gulliver Bebe (categoria de vârstă 0-3 Ani) şi, mai ales, Marele Premiu.

Pe lângă aceste distincţii acordate de juriu, cotidianul local „Viaţa Liberă” a oferit Premiul „Dan Ganea”, după numele fondatorului acestui festival, directorului Teatrului Gulliver, actorul Eduard Şişu, pentru iniţiativa de a îmbogăţi repertoriul teatrului cu spectacolul instalaţie „De mână cu tine”, o montare destinată copiilor de 0-3 ani, sector de vârstă neacoperit până acum de teatrele gălăţene.

Citește și articolul: Tu știi ce fonduri au strâns cauzele înscrise la Semimaraton Hervis Galați?

ARTICOLE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AI NEVOIE DE UN LOGO?

- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE