Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi (SSMG) realizează în parteneriat cu Asociaţia Pacienţilor din Galaţi, Facultatea de Medicină şi Farmacie şi Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi o manifestare în semn de solidaritate pentru persoanele depistate HIV pozitiv şi a celor care trăiesc cu SIDA, miercuri, pe data de 29 noiembrie 2017, ora 14:00, în faţa Universităţii „Dunărea de Jos”.
Acest eveniment este organizat cu ocazia Zilei Mondiale de combatere a SIDA, celebrată anual pe data de 1 decembrie şi constă în realizarea unei „funde umane”, care să imite panglica roşie- simbolul global pentru solidaritate cu persoanele ce suferă de această boală cumplită, precum şi într-o campanie de informare despre HIV. Cu sprijinul Asociaţiei Pacienţilor din Galaţi, voluntarii SSMG vor distribui pliante trecătorilor şi vor oferi informaţii despre HIV/SIDA tuturor celor interesaţi, manifestarea având ca scop pe lângă solidaritatea faţă de persoanele seropozitive, care nu ar trebui marginalizate de comunitate şi comemorarea victimelor acestei boli grave.
„SIDA (sindromul imunodeficienţei umane dobândite) este o afecţiune provocată de virusul imunodeficienţei umane, HIV, care atacă şi distruge progresiv sistemul imunitar al organismului. Boala se manifestă prin infecţii grave care determină pierderea accentuată în greutate, afecţiuni ale creierului şi ale sistemului nervos central. Pentru a se reproduce, HIV trebuie să pătrundă într-o celulă a sistemului imunitar. Virusul imunodeficienţei umane (HIV) se transmite de la o persoană infectată prin 3 moduri: cale sexuală, materno-fetal şi prin sânge. Virusul HIV infectează celulele limfatice şi va fi localizat în fluidele corpului găsindu-se în cantitate mare în sânge, lichidul vaginal, lichidul spermatic şi limfă, deci virusul nu poate fi luat prin: strângere de mână; îmbrăţişare; tuse sau strănut; sărut; salivă, transpiraţie sau lacrimi; ţânţari sau alte insecte; toaletă sau obiecte de toaletă (săpun, prosop); piscine; tacâmuri, veselă; birouri, bănci şcolare, scaune; computere sau telefoane; echipament sportiv. Cel mai adesea, pentru depistarea infecţiei cu virusul HIV se efectuează testul ELISA (Enzime Linked Immuno- Sorbet Assay) un test indirect, care nu pune în evidenţă virusul HIV, ci anticorpii specifici antiHIV produşi de corpul persoanei infectate. Se recomandă realizarea a două teste ELISA, urmate de testul de confirmare şi testul de determinare a încărcăturii virale”, se arată într-un comunicat al SSMG. SSMG invită toţi studenţii Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi să se alăture acestei manifestări, precum şi toate persoanele interesate, care printr-un gest mic, dar de impact, vor contribui la conştientizarea gravităţii acestei boli în rândul populaţiei, vor arăta solidaritate faţă de persoanele seropozitive, dar se vor şi informa cu privire la această afecţiune destul de răspândită în rândul populaţiei.
Sursa: Monitorul de Galaţi
Citeşte şi articolul Târgul de Crăciun “Poveste de Iarnă” începe pe 29 noiembrie la Galaţi