duminică, aprilie 20, 2025
AcasăEvenimenteGaleria de Artă - Promovarea Tinerilor Artiști (ediția II)

Galeria de Artă – Promovarea Tinerilor Artiști (ediția II)

Interact Club Galați, alături de cluburile Rotary și Rotaract Galați, organizează cea de-a doua ediție a galeriei de artă, vernisaj prin intermediul căruia se urmărește promovarea și încurajarea tinerilor talentați din orașul nostru.

Pasiunea pentru artă, indiferent dacă este vorba de desen/pictură, dans, muzică sau fotografie, apare, în general, încă de la o vârstă destul de fragedă.
În ceea ce privește artele plastice, prin exercițiu și perseverență, mâzgâlelile sau simple schițe se transformă în adevărate opere de artă, iar ceea ce, inițial, era doar un hobby, o modalitate plăcută și relaxantă de petrecere a timpului, devine treptat un mod de viață, o cale de liberă exprimare, prin care sentimente și emoții se concretizează în creații care încântă privirea.

Iar pentru că arta fotografică a devenit deosebit de populară printre tineri în ultimul timp, anul acesta am introdus o secțiune dedicată celor pasionați de fotografie, pe lângă secțiunea pentru arte plastice.

Unele dintre creațiile expuse vor putea fi achiziționate, în funcție de preferințele tinerilor artiști.

Evenimentul va avea loc pe 9-10 iunie, în intervalul orar 14:00-19:30, în holul Facultății de Mecanică.

Sursa: www.facebook.com

Citește și articolul: FasTracKids lansează programul FasTrack Robotics

ARTICOLE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AI NEVOIE DE UN LOGO?

- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE

logo nou explore
Setări confidenţialitate

Exploremag.ro și partenerii săi folosesc cookies pentru a vă putea oferi informațiile și serviciile pe care le doriți și, în unele cazuri, pentru a personaliza experiența online. Puteți seta ce cookies acceptați, pe care nu și puteți schimba aceste setări oricând accesând opțiunea CONFIDENŢIALITATE disponibilă în toate paginile exploremag.ro. Informații detaliate despre cookies și cum funcţionează găsiți în secțiunea despre cookies pe exploremag.ro

Politica de confidentialitate a SC GALLERIA CREATIVE SHOP SRL

Termenii si Conditiile de utilizare exploremag.ro