Te-ai hotarat să te apuci de sală, nu!? Felicitări!!! Atunci, ai facut primul pas spre o „variantă mai buna a ta”. Ar trebui să ştii că exerciţiul fizic este o „pastilă magică” pentru tine şi cel mai frumos este că o poţi lua în fiecare zi. Dar şi pastila asta trebuie luată cu cap. Pentru că, altfel este posibil să te „îneci cu ea”. Aşadar, ai mai jos câteva aspecte esenţiale de care ar trebui să ţii cont atunci când vrei să te apuci de sală (serios), chiar dacă nu ai optat pentru un antrenor personal.
Pentru început ai nevoie de un plan de antrenament, care se face în funcţie de scopul tău, condiţie fizică şi timp. Pentru început ar trebui să bifezi 3-4 şedinţe de exerciţiu fizic/săptămână, fără a te suprasolicita. Dacă greutatea ta corporală este mare şi rezistenţă fizică este mică, ar trebui să eviţi alergatul sau şedinte de cardio mai mari de 20-25 de minute.
Este indicat să faci antrenamentul cardio după cel cu greutăţi. Atunci când „tragi de fiare” este bine să lucrezi două grupe musculare apropiate şi să execuţi două exerciţii pe grupe a câte 3-4 serii de câte 15-20 de repetări, cu greutăţi mici sau medii. Ţine minte că fiecare grupă musculară trebuie lucrată o dată pe săptămână. Este foarte important să ştii că, chiar dacă lucrezi insistent abdomenul, grăsimea de deasupra lui NU se va arde mai repede. Aşadar nu mai face abdomene în fiecare zi ca să slăbeşti.
Foarte importante sunt şi zilele de pauză – cam trei pe săptămână – în care să te odihneşti muscular, să îţi relaxezi corpul şi să te hrăneşti corespunzator pentru refacere. Aşa că înarmează-te cu răbdare, echipament sportiv şi începe – încet, încet – să te trasformi în ceva mai bun.
Mult succes!
Mircea Moraru, master trainer