Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a anunţat că probema depozitării gunoiului din judeţ va fi rezolvată printr-o investiţie în valoare de aproximativ 13 milioane de euro. Un depozit de deşeuri şi o linie de sortare a deşeurilor, care fac parte dintr-un proiect privind viitorul sistem integrat de management al deşeurilor în judeţ, vor deveni funcţionale, începând cu anul 2019. Trebuie menţionat faptul că rezolvarea acestei probleme era una cât se poate de urgentă deoareceîn prezent majoritatea localităţilor din judeţ transportă deşeurile la groapa de gunoi din judeţul Brăila. În judeţul Galaţi mai funcţionează doar un singur depozit de gunoi conform – cel din municipiul Galaţi, care colectează deşeurile din oraş şi din cinci comune limitrofe – Şendreni, Smârdan, Vânători, Braniştea şi Tuluceşti.
Costel Fotea a declarat că s-a reuşit finalizarea proiectului care vizează realizarea unui depozit de deşeuri menajere şi a unei linii de sortare în zona comunei Valea Mărului pentru deservirea întregului judeţ.
„Este un proiect început în 2007, are 10 ani de când se lucrează la el. Eu l-am preluat în august 2016 şi am reuşit într-un an de zile să fim în faza în care suntem acum. S-a finalizat proiectul pentru depozitul de deşeuri menajere de la Valea Mărului şi, bineînţeles, pentru staţia de sortare de la Valea Mărului. Am primit avizul favorabil de la Jaspers, comisia care avizează şi finanţează proiectele pe Programul Operaţional de Infrastructură Mare (POIM). Am obţinut avizul de la autoritatea de management din subordinea Ministerului Mediului şi, în şedinţa de marţi a CJ, vom aproba indicatorii tehnici astfel încât în perioada noiembrie 2017- februarie 2018 să putem să facem procedura de achiziţie pentru depozitul de deşeuri menajere de la Valea Mărului”, a spus Costel Fotea.
Depozitul de la Valea Mărului va avea o suprafaţă de amplasament de 15 hectare, o suprafaţă construită de 1.921 de metri pătraţi şi va avea o capacitate de stocare de 1.000.000 mc. „Vor fi drumuri interioare, platforme betonate, spaţiu de recepţie deşeuri, clădire administrativă, garaj şi service auto, hală de sortare cu linie tehnologică pentru sortarea manuală organizată pe 12 posturi dispuse de o parte şi de alta a benzii rulante. Staţie de spălare, sistem de colectare şi ardere biogaz, sistem de colectare şi epurare levigat. Un proiect foarte complex”, a mai spus preşedintele CJ Galaţi care mai ţinut să adauge: ”Sunt foarte bucuros pentru proiectul acesta pentru că, în sfârşit, am reuşit să îl aducem pe făgaş normal. Pe 25 octombrie am demarat procedura de achiziţie. Sistemul de management integrat al deşeurilor este un proiect de anvergură, de aproximativ 60 de milioane de euro, care include o staţie de tratare mecano-biologică la Galaţi şi o linie de sortare, o staţie de compostare la Tecuci şi o linie de sortare şi o staţie de transfer la Târgu Bujor. În proiect sunt prevăzute şi pubele pentru cetăţeni, mai puţin pentru cei care stau la bloc, maşinile din comune plus containere mari de transfer de la o localitate la alta. Adică, va fi un sistem de management integrat al deşeurilor complet”.
Costel Fotea a dat asigurări că primăriile din judeţul Galaţi nu vor rămâne cu deşeurile menajere în curte. ”Nu se va bloca judeţul, aşa cum cred unii, nici cum şi-ar dori alţii. Veste bună este că primarii şi primăriile vor putea, în continuare, să depoziteze gunoiul în acelaşi loc, unde l-au dus şi până acum. Şi eu dacă aş fi în locul celor de la Brăila, probabil aş face la fel, dar scopul a fost de a determina cetăţenii să colecteze cât mai selectiv pentru că e una să duci 2.500-2.600 de tone pe lună cât duce Galaţiul la depozitul de la Brăila şi alta este să duci 3.500 sau 4.000 de tone. Asta este. Am micşorat noi cantitatea, prin colectarea mai selectivă”, a precizat Costel Fotea.
Sursa: Monitorul de Galaţi
Citeşte şi articolul Consultaţii stomatologice gratuite în Tecuci şi Galaţi