Retailerul vestimentar KiK, unul dintre cei mai importanți discounteri de îmbrăcăminte din Germania, cu o reţea de peste 3.500 de magazine în Europa, deschide al cincilea magazin din România, în centrul comercial Winmarkt din Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 90.
Cu o suprafață construită de 700 mp și o investiție totală de 150.000 euro, KiK Brăila și-a deschis porțile pe 9 noiembrie, de la ora 09.00. Clienții care vor trece pragul magazinului în ziua deschiderii, dar și pe 10 noiembrie, vor putea beneficia de 10% reducere la toate produsele și se vor bucura de atmosfera energică, cu muzică, baloane, faimoasa mascotă KiK și multe premii.
„Suntem abia la început și am reușit să deschidem cinci magazine în mai puțin de două luni, iar un pas important în acest proces de expansiune este inaugurarea noului magazin KiK din Brăila. Vom avea un sfârșit de an plin, deoarece avem în plan mai multe deschideri în orașe în care nu suntem încă prezenți. Cum fiecare inaugurare este motiv de sărbătoare, am pregătit și pentru brăileni numeroase surprize. Mascota KiK vă va face să zâmbiți, calitatea produselor, prețurile avantajoase și reducerile vă vor convinge să vă întoarceţi. Abia așteptăm să vă cunoaștem”, a declarat directorul general al KiK România, Raluca Hartmann.
KiK este o destinație pentru întreaga familie. În oferta magazinului sunt incluse numeroase categorii de produse: îmbrăcăminte pentru adulți și copii, încălțăminte, accesorii și produse suplimentare, cosmetice, jucării, decorațiuni pentru petreceri și diverse produse din categoria home&deco.
Anul acesta, KiK are ca obiectiv extinderea pe plan local prin deschiderea mai multor unităţi, compania vizând oraşele cu peste 25.000 de locuitori. Prima inaugurare a avut loc pe 21 septembrie, la Oradea, iar următoarele oraşe în care retailerul va deschide magazine sunt Mioveni, Bistrița, și alte două magazine în rețeaua Winmarkt, la Vaslui și Râmnicu Vâlcea.
Despre KiK
KiK este unul dintre cei mai mari discounteri de modă din Germania, ce deține o rețea vastă de magazine la nivel european. Oferta de produse a brandului este reprezentată în proporție de 70% de segmentul de textile, fiind completată de alte articole non-food, precum cadouri, accesorii, decorațiuni, jucării și articole de papetărie.
În prezent, KiK operează aproape 3.500 de magazine în Europa, dintre care 2.600 sunt în Germania. Brandul este prezent și în Austria, Cehia, Polonia, Ungaria, Croația, Olanda, Slovenia, Slovacia, Italia și, din 2018, și în România. Peste 25.000 de angajați contribuie la succesul economic al KiK, care țintește extinderea rețelei la 5.000 de magazine în Europa. KiK se numără, cu o creștere anuală de aproximativ 200 de magazine, printre companiile cu cea mai mare expansiune din Europa.
Pentru mai multe detalii, accesați www.kik.eu/ro/companie.
Citeste si: Ne place? Nu ne place? Ne place… Galați City App?