Sunteți așteptați în număr cât mai mare să o cunoașteți pe autoarea Doina Roman, cu ocaziai lansării trilogiei „Pragul’ apărută la Editura TracusArte.
Invitat de dialog va fi bunul nostru prieten Anonimul Gălăţean (Adi George Secară).
„În cele trei volume din PRAGUL, Doina Roman a reuşit ceva ce numai un scriitor de incontestabil talent poate face: a creat o lume. Un univers fantastic, având propria sa logică, justificare şi coerenţă, populat cu oameni şi fiinţe stranii, dar care se comportă, acţionează şi poartă dialoguri în mod firesc, realist, credibil.
Un univers în care Seniorii Timpului schimbă lumi, le populează cu monştri, distrug civilizaţii, condamnă popoare la dispariţie, pun stăpânire pe elixirul tinereţii veşnice… în care, în loc de bani sau proprietăţi, colectorii iau datornicilor sentimente, amintiri sau ani din viaţă… în care timpul poate fi oprit, oamenii întorşi din moarte, iar pragurile dintre lumi nu sunt o piedică pentru cei hotărâţi să le treacă. Un univers unde până şi obiectele capătă viaţă, devenind personaje memorabile, create cu o fantezie debordantă şi o doză de umor.
O lume fascinantă, tragică, amuzantă, care te atrage, te absoarbe în vârtejul de pagini ca într-o tornadă. Şi nu laşi romanul din mână până ce nu ai trecut PRAGUL, citind un final surprinzător, care nu te va dezamăgi.”
Rodica Bretin despre Pragul – by Doina Roman
Locația evenimentului:
Librăria Humanitas Galați
Str. Domnească nr.45, Galați