Numărul şomerilor din Brăila este în creştere! Potrivit unui comunicat remis de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Brăila, la 31 decembrie 2018 se aflau în evidenţele instituţiei aproape 5.000 de brăileni fără un loc de muncă. Concret, vorbim despre 4.903 de şomeri (din care 1.975 femei), 807 fiind beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 4.096 erau şomeri neindemnizaţi. În ceea ce priveşte mediul de rezidenţă, 3.669 şomeri provin din mediul rural şi 1.234 sunt din mediul urban.

Pe grupe de vârstă, se pare că cel mai greu îşi găsesc o slujbă persoanele cu vârste între 40 şi 49 ani (1.513 şomeri), urmaţi de cei peste 55 ani (1.078  şomeri). Alţi 849 şomeri aveau între 30 şi 39 ani, în timp ce la grupa de vârstă 25-29 ani figurau în evidenţele agenţiei 237 şomeri. În ceea ce priveşte persoanele sub 25 ani, un număr de 565 brăileni aveau la începutul lui 2019 statutul de şomer.

3,31%, rata şomajului la nivel naţional

Dacă în judeţul Brăila şomajul este în creştere, la nivel naţional statistica arată o uşoară scădere. La sfârşitul lunii decembrie 2018, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,31%. Numărul total de şomeri la finele lunii decembrie 2018, de 288.896 persoane, a scăzut cu 680 persoane faţă de cel de la finele lunii anterioare. Din totalul şomerilor înregistraţi, 62.004 au fost şomeri indemnizaţi şi 226.892 neindemnizaţi.

Citește articolul integral pe Obiectiv Vocea Brăilei

S-ar putea să te interseze și  12 februarie – o nouă sesiune ECDL de examinare a competențelor digitale