SPECTACOLUL VA FI ÎNLOCUIT CU ”BUZUNARUL CU PÂINE”
Teatrul Dramatic „Fani Tardini” invită iubitorii de teatru, la sfârșitul acestei săptămâni, la un spectacol încărcat de emoție: MaMe, o creație colectivă în regia lui Cristian Ban.
Reprezentația este programată duminică, 25 octombrie 2020, la ora 19:00, la Sala Mare.
MaMe este o creație colectivă bazată pe amintirile actorilor din distribuție și pe relațiile acestora cu mamele din viața reală. Patru femei anonime, despre care nimeni nu știa nimic, devin personajele principale în acest spectacol despre memorie, copilărie, bătrânețe și ceea ce ne unește pe toți când auzim sau pronunțăm cuvântul mama.
„Ajungem la vârsta aia la care nu mai suntem adolescenți, nu ne mai răzvrătim împotriva părinților, ci ne maturizăm și îi privim cu alți ochi. Cred că acesta este momentul pe care spectacolul a încercat să îl surprindă”, declara regizorul Cristian Ban înainte de premiera din 18 ianuarie 2020 a acestui spectacol.
În distribuție: Svetlana Friptu, Radu Horghidan, Ana Maria Ciucanu, Ionuț Moldoveanu, Elena Anghel, Ștefan Forir, Oana Mogoș și Răzvan Clopoțel.
Decorul și costumele sunt semnate de scenograful Iulia Gherghescu.
Spectacolul durează o oră și jumătate și este nerecomandat minorilor cu vârsta sub 12 ani.
Pentru reprezentația de duminică Teatrul a scos la vânzare pe platforma online bilete.fanitardini.ro și la casa de bilete 96 de bilete, adică 30% din capacitatea totală a Sălii Mari, conform normativelor în vigoare.
Persoanele care au cumpărat bilete la spectacolul MaMe programat inițial pe 10 octombrie 2020 (suspendat) și nu au cerut rambursarea contravalorii biletelor trebuie să știe că biletele sunt valabile pentru reprezentația de duminică.
Teatrul Dramatic „Fani Tardini” a luat măsuri de securitate sanitară pentru a putea oferi reprezentații în interior fără a periclita sănătatea publicului și artiștilor.
Citește și: Nostalgii de toamnă la Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”