Printre toate promoțiile, postările și costumele de Halloween, ultima zi a lunii octombrie a marcat un eveniment important pentru orașul nostru: lansarea aplicației Galați City App.
Știrea a fost destul de mediatizată, prezentată de la reprezentanți ai primăriei și până la membri ai comunității IT și a născut deja păreri pro și contra printre concetățeni.
Bineînțeles că nu am stat prea mult pe gânduri și am instalat Galați City App. Ce impresie ne-a lăsat? Să vedem.
Primul impact vizual. Aplicația se deschide cu un peisaj de bucățică de oraș și bucățică de Dunăre, împreună sub lumină de apus de soare, care îți taie răsuflarea. Felicitări pentru alegere!
Cu o autentificare la îndemână și posibilitatea de a primi notificări – de nerefuzat atunci când nu mai știi ce e de facut prin oraș – Galați City App are o interfață extrem de prietenoasă.
Până aici, ne place!
Aplicația este deschisă. Primul lucru care ne atrage atenția: secțiunea Evenimente. Fără a avea răbdare să citim despre fiecare eveniment în parte, ne dorim să aruncăm un ochi de soacră peste numărul de evenimente din oraș. Și surpriză! 29 de evenimente, doar în luna noiembrie. Iar la o citire mai atentă, avem workshop-uri de dezvoltare personala, ateliere educative pentru copii, vernisaje, expoziții, gastronomie, concerte, teatru, stand-up, clubbing și evenimente caritabile. Nu e rău deloc, nu-i așa?
Multitudine și varietate de lucruri de făcut în Galați. Cu siguranță că aceste evenimente aveau loc și înainte de a avea aplicația. Dar acum sunt toate într-un singur loc, ușor de parcurs și cu posibilitatea de a adăuga memento pentru cele care ne fac cu ochiul.
Cu siguranță, ne place!
Pentru turistul în Galați, Galați City App se dovedește o aplicație mai generoasă în informații decât ne așteptam. Obiective turistice, teatre, muzee, biserici și mănăstiri, restaurante, agrement și atracții naturale se bucură de câte o secțiune numai a lor cu descriere, localizare, posibilitatea de a citi și lăsa recenzii.
Contrar a ceea ce cred mulți dintre noi, orașul nu dezamăgește la capitolul cultură. Trebuie doar să avem curiozitatea unui turist. Iar despre faptul că avem toate reperele într-o singură aplicație, nici nu mai este nevoie să spunem că ne place!
Galați City App abundă și de informații care se pot dovedi utile turiștilor și nu numai, așa cum sunt rutele spre Galați, redirecționează ușor către achiziția de bilete, iar odată ajunși aici, aplicația pune la dispoziție o listă amplă de recomandări pentru timpul liber, experiențele gastronomice ale locului, precum și informații despre transport și parcări.
Fără nicio îndoială, toată această multitudine de informații ne place!
E ceva ce ne-a atras atenția, cităm “[…] la o distanță de numai 250 km de București și Aeroport…”. Nici nu are rost să dezbatem de ce ni se pare îndoielnic de transmis unui turist distanța dintre oraș și aeroport cu această exprimare. Acest lucru, nu ne place!
Bineînțeles că este un aspect care nu va pune initiativa Galați City App într-un con de umbra, mai ales că aplicația nu are doar o utilitate turistică, ci și civică, prin secțiuni, ca de pildă, Raportări incidente sau Noutăți Primăria Galați. Acestea facilitează comunicarea dintre cetățeni și reprezentații Primăriei.
Aspect care, desigur că ne place!
Iar ceea ce ne place cel mai mult este faptul că aplicația Galați City App este abodarea smart în aducerea împreună- cetățeni, instituții publice și business-uri locale- pentru un oraș care începe să îmbrățișeze spiritul comunității.
Așadar, way to go, Galați City App! Ne place!