Un român consumă anual cam 100 de kilograme de pâine. Dacă şi tu te numeri printre aceştia, atunci articolul ăsta este pentru tine! E clar că în foarte multe culturi – dar mai ales a noastră – pâinea este adânc înrădăcinată în viaţa de zi cu zi. Dar mai nimeni nu ştie că pâinea este foarte săracă în nutrienţi şi că este nocivă din mai multe motive. Pâinea albă creşte nivelul zahărului din sânge, afectează sistemul digestiv, produce distensie abdominală sau oboseală cronică şi, în plus, are şi destul de multe calorii.
De ani de zile i se face reclamă mincinoasă, noi fiind educaţi de mici „să luăm cu pâine”. Ba, mai mult, am ajuns să o integrăm şi în expresii (a-ţi câştiga pâinea). În ziua de azi „pâinea cea de toate zilele” conţine aditivi şi potenţiatori de aromă, toate acestea ascunse pe etichetă sub forma unor denumiri de laborator.
Deja banuiesc replica ta: „Da, dar eu mănânc pâine neagră”. Ei bine, este la fel de nocivă ca şi cea albă, doar că are mai multe fibre sau câteva vitamine şi minerale în plus, dar nesemnificative pentru alimentaţia noastră. Ca să înţelegi mai bine, pâinea integrală faţă de pâinea albă, este ca ţigara cu filtru faţă de cea fără filtru!
Uite câteva efecte nocive ale pâinii:
• exces de greutate
• oboseală
• depresie
• hipertensiune arterială
• creşterea trigliceridelor
Poţi înlocui pâinea cu alte tipuri de cereale (orz, secară, ovăz, porumb, quinoa, hrişcă) şi vei simţi/vedea rezultatele după doar câteva zile.
Cred şi sper că tot ce am scris mai sus este de ajuns să te facă să renunţi la „cel mai important aliment din casele românilor”. Succes!
Mircea Moraru – master trainer