Primăria municipiului Galați informează că parcul situat pe strada Domnească nr. 66, din zona Parfumul Teilor, va beneficia de importante lucrări de modernizare pentru a redeveni un loc plăcut de relaxare. Proiectul prevede amenajarea aleilor pietonale prin reconfigurarea acestora cu dale, amenajarea peisagistică a spațiilor verzi, inclusiv instalarea unei rețele automatizate de irigații, refacerea rețelei de iluminat ambiental, înlocuirea mobilierului urban (bănci, pergole și jardiniere) și punerea în valoare a monumentului de for public.
Contractul de proiectare și execuție are o valoare de 530.234,25 de lei cu TVA, fiind derulat de asocierea firmelor SC Perfecta Impex SRL, SC Rovis Lider SRL și SC Arhideskvision SRL.
Termenul de realizare a lucrărilor este de 6 luni, iar amplasamentul a fost predat constructorului.
Parcul, în care este amplasat Monumentul comemorativ al Răscoalei de la 1907, face parte din ansamblul urban Strada Domnească.
Te-ar putea interesa și: Lucrări noi de modernizare pentru Drumul de Centură