Am ales o locație în inima Galațiului, chiar lângă Piața Centrală și am amenajat prăjitoria de cafea astfel încât și noi și clienții noștri să avem parte de clipe minunate, într-un mediu ambiental prielnic relaxării. Asta a însemnat să fim atenți la detalii, să lucrăm zi și noapte și să aranjăm totul, până am simțit că am creat ambientul potrivit pentru iubitorii de cafea.
Primul pas a fost să montăm echipamentul pentru prăjit cafeaua, apoi am ales cu atenție producătorii de cafea proaspătă de pe plantațiile din Brazilia, Columbia, Nicaragua, Tanzania, El Salvador și Rwanda și am început importurile!
Din acel moment, în fiecare zi, prăjim cafea proaspătă, cu pasiune, pentru a le oferi tuturor clienților noștri oportunitatea de a se bucura de savoarea aromelor exotice preferate.
În ceea ce privește detaliile tehnice prin care se realizează procesul de prăjire al boabelor de cafea, acestea sunt preparate la temperaturi ce pot atinge cu ușurință valoarea de 2900 C, la această temperatură realizându-se anumite modificări chimice benefice îmbunătățirii gustului acestora. Datorită căldurii, boabele de cafea își măresc volumul cu 25-35% prin evaporarea apei din interiorul acestora, însă își pierd 18-22% din volumul pe care îl aveau înaintea procesului de evaporare. De asemenea, amidonul boabelor de cafea se transformă în zahăr care, la rândul lui, se caramelizează.
După puțin timp, urmează procesul unor serii de reacții chimice prin care boabele verzi ale cafelei își modifică aspectul până ce culoarea lor devine maro pâmântiu. Astfel, zaharurile boabelor interacționează cu proteinele acestora și se crează eliberarea de caffeol, lucruri benefice în îmbunătățirea aromei boabelor de cafea.
Vă așteptăm cu drag în prăjitoria noastră de cafea pentru a vă răsfăța cu o cafea gata preparată de un adevărat barista și să vă oferim și la „pachet” cafea gata preparată, cafea boabe, și chiar proaspăt râșnită!
Facebook: Rasta Barista // Telefon: 0757 828 563
Urmează să aplici pentru un job important? Iată pentru ce întrebări să te pregătești!