Ei bine, în sfârşit te-ai hotărât să te apuci de sală. Felicitari pentru alegerea făcută. Ar trebui să ştii că prima zi de sală poate fi şi ultima sau, dimpotrivă, poate fi începutul unei relaţii lungi şi frumoase. Acum dacă tot te-ai hotărât să faci asta, trebuie să citeşti acest articol înainte de a pune piciorul în sala de fitness, pentru că te va ajuta să intri muult mai repede în ritm şi vei înţelege cum trebuie să abordezi începutul. Aşa că:
»» asigură-te că nu ai probleme medicale. Sau, dacă ai, NU UITA să le menţionezi antrenorului atunci când vei intra prima oară în sală. Este foarte important să îi spui dacă ai afecţiuni cardiovasculare sau probleme cu coloana vertebrală, pentru ca el să îţi adapteze programul de antrenament;
»» echipamentul de care ai nevoie este alcătuit din:
– pantofi sport de schimb, confortabili;
– pantalon/colant;
– 2 tricouri de bumbac;
– prosop mare – unul pentru a-l aşeza pe aparatul pe care lucrezi şi unul mai mic pentru duş;
– manşetele din bumbac pot fi o alternativă pentru prosop, în cazul în care participi la clase (nu te vei mai opri din antrenament pentru a-ţi sterge transpiraţia);
»» apelează la antrenorul de fitness să te ajute, mai ales la primele şedinţe. Şi nu, nu îl deranjezi când îl întrebi până şi cel mai mic detaliu, ba din contră. Acest lucru te va ajuta în primul rând să eviţi accidentările şi să înţelegi ceea ce trebuie să faci atât pe termen scurt cât şi pe termen lung, pentru a ajunge la rezultatele dorite;
»» nu exagera de la primul antrenament şi nu folosi toate aparatele din prima zi. Ai timp destul să o faci, nu încerca să „rupi sala din prima zi”, pentru că cele mai mari şanse sunt să îţi rupi tu un muşchi, ceea ce te va ţine pe tuţă muuult timp;
»» ca reguli de bun simţ o să menţionez:
– aşază discurile/barele/ganterele la locul lor după ce le-ai folosit;
– nu ocupa mai multe aparate deodată, decât dacă ai nevoie cu adevărat;
– înainte de a folosi un aparat asigură-te că nu e ocupat;
– încearcă „să dai share” la aparate şi altora;
– nu te parfuma prea mult sau măcar nu folosi parfumuri dulci;
– nu vorbi cu voce tare, nu ţipa în sală şi nu ţine cunoscuţii de vorbă atunci când lucrează.
Acestea fiind spuse, îţi urez succes şi mult spor!
Mircea Moraru, master trainer Elite Gym
Citeşte şi alte articole ale lui Mircea: Faci muuult sport? Nu e bine! sau Pâinea noastră… cea de toate zilele