marți, noiembrie 26, 2024
AcasăArticolePrima zi la sală? Ghidul antrenorului Mircea Moraru

Prima zi la sală? Ghidul antrenorului Mircea Moraru

Prima zi la sală! Ai ajuns pentru prima dată în sală, sau după o pauză luuungă? Bravo!

Nu trebuie să ai emoții, ci doar să ai mult entuziasm. Pe lângă entuziasm, ar trebui să ai la ține un prosop, apă, pantofi sport (de schimb) și un tricou (tot de schimb). Ar trebui să știi că prima zi de sală poate fi și ultima, sau dimpotrivă, poate fi începutul unei relații lungi și frumoase.

Dacă ai probleme medicale, NU UITA să le menționezi antrenorului de fitness, imediat după ce faci cunoștință cu el (asta dacă există un antrenor pe sală). Tot la el ar trebui să apelezi, ca să te ajute, mai ales la primele ședințe. Și nu, nu îl deranjezi când îl întrebi până și cel mai mic detaliu, ba din contră. Acest lucru te va ajuta să eviți accidentările, să înțelegi ceea ce trebuie să faci atât pe termen scurt cât și pe termen lung, pentru a ajunge la rezultatele dorite.

E foarte important să îi spui dacă ai afecțiuni cardiovasculare sau probleme cu coloana vertebrală/genunchi/umeri, sau alte probleme medicale, pentru ca el să îți alcătuiască programul de antrenament în funcție de ele. Dacă nu există un antrenor care să te ajute, poți începe ușor cu o rutină de tip circuit (maximum o oră), în care să lucrezi câte puțin fiecare grupă musculară, cam 2-3 serii/grupa și să faci câte 12-15 repetări, preferabil executate lent și corect, cu pauze de cel puțin un minut între serii și 2-3 minute între exerciții. Nu exagera de la primul antrenament, nu folosi toate aparatele din prima zi, ai timp destul să o faci și nu încerca să „rupi sala din prima zi”, pentru că cele mai mari șanse sunt să îți rupi tu un mușchi, ceea ce te va ține pe tușă muult timp.

Acum că te-ai apucat de sală, trebuie să ai grijă și la ce mănânci. Nu mai poți băga în gură tot ce prinzi, sau “să mănânci seara tot frigiderul”. Nu vei mai putea bea bere în fiecare seară, nu vei mai putea pierde nopțile și nu vei mai putea mânca junk-food. Ca să “meargă treaba”, sau ca să îți atingi obiectivele îndrăznețe, trebuie ca odată cu prima zi de sala, să începi să îți schimbi total stilul de viață.

Mircea Moraru – personal trainer

www.elitegym.ro

Te-ar putea interesa și Caută-ți motivația personală pentru a putea slăbi

ARTICOLE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AI NEVOIE DE UN LOGO?

- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE