Consilierii locali au aprobat, joi, 30 ianuarie, la propunerea primarului Ionuț Pucheanu, indicatorii tehnico-economici în vederea înființării unei creșe în imobilul din strada Alexandru Ioan Cuza nr. 24, care necesită lucrări de reabilitare.
„Primii pași în viață sunt foarte importanți și de aceea avem datoria să le oferim copiilor tot ce este mai bun. Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, vom avea o creșă nouă, în clădirea de pe strada Al. Ioan Cuza nr. 24. Este vorba de o clădire cu o arhitectură deosebită, abandonată ani la rând, pentru a cărei reabilitare avem un proiect cu fonduri europene.” scrie Primarul Municipiului Galați Ionuț Pucheanu pe pagina sa de Facebook.
În ședința Consiliului Local s-au aprobat și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul regenerare urbană și reparații sistem rutier – cartierele: Micro 38,39A, 39B, 39C – subzona 1 Micro 39B.
1. Înfințarea unei creșe care necesită lucrări de reabilitare:
Prin proiect se prevede amenajarea spațiului cu destinația de creșă, astfel încât să fie creat copiilor și cadrelor didactice un mediu educațional care să le ofere confort și care să permită desfășurarea unui proces instructiv-educativ eficient.
Lucările presupun consolidare, recompartimentare a spațiilor necesare funcționarii în bune condiții a creșei și reabilitare termică. Acestea vor fi completate cu înlocuirea integrală a instalațiilor pentru utilități, refacerea finisajelor interioare și exterioare, refacerea trotuarelor, montaarea de bănci și coșuri de gunoi, amenajarea spațiilor verzi etc.
Dotările vor fi specifice destinației spațiului: mobilier pentru copii, echipamente joc și lift.
Imobilul se află în patrimoniul municipiului Galați și este format din două corpuri, cu regim de înălțime subsol, parter și un etaj. În prezent clădirea nu este funcțională.
Proiectul este propus pentru finanțare prin POR 2014-2020-Axa prioritară 9-Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban-Prioritatea de investiții 9.1 – Dezvoltare locală sub responsabilitatea comunității (DLRC).
Valoarea investiției propusă în proiect este de 2.783.240,30 lei.
2. Reparații sistemului rutier și regenerare urbană în zona Micro 38- 39:
În cadrul proiectului se urmărește realizarea lucrărilor de refacere/reparații a parcărilor și accesului în parcări; de reamenajare a parcărilor pe locul garajelor demolate; de reamenajare a suprafețelor carosabile; de reparații a trotuarelor și aleilor pietonale; de reamenajare a spațiilor verzi adiacente străzilor; de resistematizare a fluxului de circulație și de semnalizare rutieră.
Lucrările de reparații includ:
– alee carosabilă de cartier 1 cuprinsă între B-dul. Traian Vuia și str. Grigore Ventura;
– alee carosabil de cartier 2 cuprinsă între aleea cartier 1 și alee cartier 6;
– alee carosabilă de cartier 3 cuprinsă între aleea cartier 1 și parcare nord Biserica Sf. Dimitrie;
– alee carosabilă de cartier 4 cuprinsă între aleea cartier 1- Școala nr. 34 ,, Mihai Viteazu”;
– aleea carosabil de cartier 5 cuprinsă între B-dul. Traian Vuia – bloc K7- bloc T11 – bloc V5;
– aleea carosabilă de cartier 6 cuprinsă între str. Grigore Ventura –bloc J4.
Valoarea totală a investiției este de 6.082.299,36 lei.
Te-ar putea interesa și GIVEAWAY! Câștigă unul dintre cele 5 bilete la filmul “Între Chin și Amin”