Primăria municipiului Galați informează că, în scopul executării lucrărilor ce fac parte din proiectul „Modernizare linii tramvai și carosabil străzile Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918”, vor exista unele restricții de trafic pe strada Sideruriștilor.
Astfel, începând de miercuri, 5 februarie 2020 , traficul rutier pe strada Siderurgiștilor se va închide, pe partea dreapta pe direcția de deplasare către Piața Energiei. Traficul rutier se va desfășura pe partea stângă a străzii Siderurgiștilor, în ambele sensuri.
În intersecțiile străzii Siderurgiștilor cu străzile Gh. Doja și Anghel Saligny se va introduce o nouă regulă „Obligatoriu înainte și la dreapta”, respectiv „Interzis la stânga”, pentru toate autovehiculele ce se deplasează pe străzile Gh. Doja și Anghel Saligny. Excepție de la această regulă vor face doar mijloacele de transport în comun ale societății Transurb.
Pentru siguranța participanților la trafic, începând de joi, 6 februarie 2020, limita de viteză pe strada Traian, pe tronsonul cuprins între străzile Al. Măcelaru și Cetățianu Ioan, se va modifica de la 70 km/h la 50 km/h.
Le mulțumim participanților la trafic pentru înțelegerea de care vor da dovadă pe timpul derulării lucrărilor.
Citeşte şi One Man Show cu Doru Octavian Dumitru, un spectacol extraordinar