miercuri, aprilie 16, 2025
AcasăArticoleTe iubesc și te accept așa cum ești!

Te iubesc și te accept așa cum ești!

Dragă părinte,

De câte ori folosești această frază pentru copilul tău? Sau pentru tine? Te-ai întrebat vreodată? Vin către tine astăzi cu propunerea de a-ți lua o pauză de pe pilotul automat, în care ești obișnuit să trăiești, și să stai un pic, tu cu tine, să îți răspunzi la întrebarea: Îmi pot vedea copilul cum este de fapt?

Cu siguranță că sunt momente în viața fiecăruia dintre noi, în rolul de părinte, când “ne deranjează”, “respingem”, ”nu vrem să vedem” ceva la copilul nostru! Însă, de fiecare dată, ar fi indicat să privim așa: Copilul oglindește “ceva” din mine, ca mamă, sau din soțul meu, ca tată. Așa încât să pot să îmi răspund la modul acesta: acea parte din copilul meu pe care “nu o accept”, o “resping”, “nu vreau să o văd”, de fapt îmi scoate în evidență acea parte din mine pe care nu vreau să o accept sau o resping sau evit să mă uit la ea. Interesant, așa este?

Copilul este oglinda părintelui din toate punctele de vedere. Însă astăzi vreau să pun accent pe “oglindă emoțională”. Orice emoție de furie sau agresivitate – considerate emoții negative – pe care le trăiește copilul sunt emoțiile părinților. Se întâmplă deseori ca, copilul să îți oglindească, la o intensitate crescută faptul că e necesar să lucrezi cu furia din tine, pe care e posibil să nu știi să o exprimi. Iar copilul o exprimă, tocmai pentru a te face să te uiți cu atenție la tine, în interiorul tău! Conținem în noi atât emoții acceptate dar și emoții neacceptate. Nu e nimic greșit să fii furios pe o situație! Important este să știi cum să o gestionezi.

A gestiona o emoție nu înseamnă a “reprima” sau a “controla” sau a nu te uita la ea. A gestiona înseamnă a accepta faptul că acea emoție este parte din tine, a o observa, a fi atent la tine! Și dacă tu, ca părinte, îți accepți toate emoțiile, cu siguranță vei accepta emoțiile trăite intens ale copilului tău!
Sarcina noastră, ca părinți, este să ne împrietenim cu toate emoțiile noastre, asta pentru a putea să ne împrietenim cu esența copilului nostru. Și, adu-ți aminte: Te iubesc și te accept așa cum ești, face minuni în interiorul copilului tău! Adu-ți aminte să împărtășești și cu alții, asta pentru că 3împreună evoluăm!

Petra Iorga
www.petraiorga.blog

Citește și articolul Roxie Boutique, noul giftshop handmade din oraș. Sau Raftul cu Emoții

ARTICOLE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AI NEVOIE DE UN LOGO?

- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE

logo nou explore
Setări confidenţialitate

Exploremag.ro și partenerii săi folosesc cookies pentru a vă putea oferi informațiile și serviciile pe care le doriți și, în unele cazuri, pentru a personaliza experiența online. Puteți seta ce cookies acceptați, pe care nu și puteți schimba aceste setări oricând accesând opțiunea CONFIDENŢIALITATE disponibilă în toate paginile exploremag.ro. Informații detaliate despre cookies și cum funcţionează găsiți în secțiunea despre cookies pe exploremag.ro

Politica de confidentialitate a SC GALLERIA CREATIVE SHOP SRL

Termenii si Conditiile de utilizare exploremag.ro