MOL România este prima reţea de benzinării care, în august 2012, a iniţiat un program pentru a colecta de la populaţie uleiul alimentar uzat, cu scopul de a contribui la protecția mediului și la educaţia civică privind acest subiect.
Uleiul alimentar uzat, odată ajuns în sistemul de canalizare şi/sau în gunoi, constituie un element nociv, întrucât depunerea acestuia pe pereţii sistemului de canalizare provoacă obturări ale conductelor, iar în cazul în care este aruncat împreună cu gunoiul menajer, acesta apare ulterior la locul de depozitare a deşeurilor sub forma unei substanţe greu degradabile. Atunci când uleiul prăjit este deversat din neglijenţă sau intenţionat în apele naturale, efectele sunt dezastruoase – plutind pe suprafaţa apei în lacuri sau râuri, uleiul uzat împiedică transferul de oxigen, distrugând vietăţile aflate în apă. O singură picătură de ulei alimentar uzat poate polua chiar şi o mie de litri de apă naturală.
Procedura de predare este foarte simplă: uleiul colectat într-un recipient trebuie predat personalului din staţia aleasa de voi.
Uleiul colectat de MOL România de la populaţie este predat şi intră în gestiunea companiei specializate Conceptoil S.R.L, care asigură transportul şi predarea cantității colectate la un reciclator autorizat. Procesul de reciclare constă în mai multe etape: uleiul colectat trece printr-un proces de purificare, iar după această etapă de eliminare a impurităţilor, lichidul rezultat ajunge la o uzină de producție. Prin prelucrarea uleiului alimentar uzat se produce biocombustibil (componentă bio pentru motorină).
În Brăila – Calea Călărașilor (intrare dinspre Slobozia)
În Galați – Str. Teodor Neculuta nr. 24
Vezi aici lista punctelor disponibile în întreaga țară
S-ar putea să te interseze și articolul: Ai deşeuri electrice de care vrei să scapi? Sună gratis la TelVerde 0800 444 800