Una bună, 9 așa și-așa este, deja, departe de a fi la început. Și ce ne place cel mai mult la această rubrică, este faptul că ea își lărgește orizonturile de la ediție la ediție și ne aduce în fața celor mai frumoși oameni ai comunității, cei care o construiesc și îi aduc consistență.
Astfel, astăzi suntem față în față cu Leonard Alexandrovici, owner FasTracKids Galați și master francizor FasTracKids România. Leo este o enciclopedie în materie de business, dar mai ales, ne gândim la el ca la o doză de energie bună de care îți dorești să te molipsești.
I se trage, probabil, de la sutele de copii care îl înconjoară în centrele educaționale pe care le conduce și o transmite mai departe într-un mod atât de firesc și plăcut.
Una bună, 9 așa și-așa cu Leonard Alexandrovici, un om mare între copii, ne permit să îl descoasem în cel mai „aproape inconfortabil” mod.
Leo, una bună: ce anume te-a inspirat în alegerea acestui tip de afacere? Cu ce se ocupă mai exact, când și cum ai realizat că este domeniul în care vrei să activezi?
FasTracKids este un vis frumos care s-a născut, în Galați, în urmă cu 9 ani, odată cu fetița noastră Maria, inima, motorul și, îmi place să cred, moștenitoarea celui mai extraordinar concept de educație complementară grădiniței și școlii românești.
Practic, în fiecare lună transformăm viețile ale sute de părinți gălățeni ghidându-i în meseria de părinte pregătit să ofere societății viitorului, un OM valoros si pregătit. În același timp, cu atenție, răbdare și multă veselie oferim copiilor șansa să își dezvolte toate acele abilități necesare omului de mâine: gândire critică, comunicare, colaborare, creativitate și, cel mai important, încredere in forțele proprii. Motto-ul nostru este, deloc întâmplător: “Educație premium pentru liderii de mâine!”
…9 așa și-așa.
Copiii tăi cresc în spiritul FTK. Ai putea să ne spui resimți acest lucru din postura de părinte beneficiar de educație FTK?
Trăiesc bucuria fiecărei zile alături de copii mei, iar Maria este definiția copilului FasTracKids: extrem de empatică, cu un dezvoltat simț de colaborare, mereu gata să conducă, îndrume, traseze sarcini și, foarte important, să își asume. Este un copil extrem de curios si plin de inițiativă. Florin este exact opusul ei, cu un bogat simț kinestezic, gata mereu să descopere prin descompunere aprofundată.
Totuși, rămân copii. Care e cea mai mare trăznaie pe care au făcut-o?
Florin este campionul trăznăilor, iar cea mai mare care îmi vine în minte acum este că de ziua lui a reușit să demonteze în timp record 5 mașinuțe extrem de scumpe de față cu cei care i le-au oferit cadou. După primul moment de stupefacție a urmat promisiunea de a îi cumpara în viitor doar mașinute din lemn :).
Știm că ai mai auzit, dar suntem curioși. Care este planul pe următorii 5 ani?
Visul meu declarat este să aduc FasTracKids în fiecare oraș din România și asta da, în următorii 5 ani.
Ai putea să ne dai, pe scurt, o rețetă a succesului? Una încercată de tine.
Alege-ți cu înțelepciune echipa, investește în pregătirea și dezvoltarea ei zilnic si oferă-ți timp să te bucuri de rezultate.
Care este mindset-ul fiecărui început de zi?
Încep ziua cu recunoștință pentru tot ceea ce am primit și cu încredere în ce va urma…
Continuă, te rugăm, afirmațiile:
Cel mai important lucru pe care părinții trebuie să îl știe atunci când își aduc copiii la FasTracKids este …. că rețeta succesului este dată de capacitatea lor de a face echipă comună cu noi pe drumul plin de provocări al educației și cu cât încep mai devreme cu atât mai bine :).
Cel mai enervant lucru pe care trebuie să îl fac în calitate de administrator este… BIROCRAȚIA.
Dacă m-aș întoarce în urmă cu 20 de ani, singurul lucru pe care nu l-aș mai face este… Nu aș schimba nimic, m-aș bucura mai mult și aș prețui mai mult clipa prezentă.
… și acestea au fost toate 10. Trebuie să ne promiți, totuși, că ne putem întoarce pentru cel puțin încă 20. Pentru că acestea sunt tipurile noastre favorite de conversații. Cele în care simți că te îmbogățești în oameni.
Leonard Alexandrovici, îți mulțumim pentru timp și deschidere. Te mai așteptăm la Una bună, 9 așa și-așa!