Vești bune de la Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați. O echipă de cinci specialiști de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor, Facultatea de Științe și Mediu și Facultatea de Medicină și Farmacie a conceput un dezinfectant pe bază de alcool pentru uz individual. Acest dezinfectant ar putea reprezenta o variantă de rezervă în cazul în care stocul existent pe piață se va epuiza.
„Avem formula completă, este un dezinfectant cu peste 70% alcool, dar care conţine şi substanţe menite să protejeze derma. În prezent se efectuează teste în laboratorul SIA direct pe culturi, pentru a vedea activitatea sa microbiologică. La sfârşitul săptămânii vom şti dacă avem o soluţie viabilă de rezervă pentru situații de urgență. Ne dorim un produs superior în primul rând pentru uz intern, în cadrul Universității iar apoi, dacă vor exista cereri, îl putem face la scară largă. Dar pentru aceasta, produsul va avea nevoie de validare din partea instituțiilor specializate”, a declarat prof. dr. ing. Lucian Puiu Georgescu, rectorul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galați.
Până acum s-au arătat interesate să achiziționeze acest dezinfectant Primăria Municipiului Galați și Consiliul Județean Galați.
În anumite cantităţi, dezinfectantul va putea fi produs în laboratorul-şcoală de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor sau în cel de Chimie de la Facultatea de Ştiinţe şi Mediu. Echipa interdisciplinară de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați îşi doreşte să obţină un dezinfectant care să asigure o securitate de 100% la nivel individual.
Sursa: Universitatea ”Dunărea de Jos” Galați
Te-ar putea interesa și: Ce locații și instituții sunt închise în Galați pentru prevenirea infecției cu coronavirus?