Dacă ești producător hand made, ești așteptat la Târgul Caritabil „Și tu poți salva o viață”, care se va desfășura în zilele de 13-14 octombrie 2018, orele 10-20, în Parc Monument Brăila, la Rondou.
Dacă ai în casă accesorii, decorațiuni, jucării, care sunt în stare bună, dar pe care nu le mai foloseşti din diverse motive, atunci vino cu ele la târgul caritabil şi cu banii obținuți îţi vei cumpăra altceva folositor.
Pentru cei care vor să vândă în cadrul târgului, taxa de participare reprezintă o donație de 50 lei. Cei care doresc să se implice în cadrul târgului, prin organizarea de ateliere şi vânzare de produse se pot înscrie trimitand un mesaj sau pot suna la numarul 0758141869.
În cadrul târgului se vor organiza activităţi şi ateliere pentru copii, tombole şi spectacole în aer liber. Vor cânta și vor dansa Ansamblul vocal instrumental Valurile Dunării, Ansamblul Grâușorul Osmanean, Estrada Studio Galați, Trio Aqua Boys.
Banii adunați din taxa de participare vor fi folosiți pentru ajutorarea pacienților cu cancer, în special cu melanom.
Sunt binevenite și donațiile. Cont bancar: RO11RNCB0049158779420001, deschis la BCR Agenția Danubius Brăila, pe numele Asociația Magia Binelui.
Citește și articolul: Mănuși cu dragoste 2018 – Campanie Umanitară ediția a II-a