Românii vor avea anul acesta 14 zile libere, decise prin lege, dintre care doar trei în weekend, la care s-ar putea adăuga alte câteva pentru bugetari, prin decizii ale Executivului, dacă va considera că este cazul pentru a face o ”punte”, pentru ca aceştia să aibă posibilitatea unor minivacanţe. Potrivit legilor în vigoare, au fost declarate ca fiind libere 14 zile. Astfel, zilele libere în 2018 sunt:
- 1 ianuarie, 2 ianuarie – Anul Nou
- 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române
- 8 aprilie 2018 (duminică), 9 aprilie (luni) – Paştele
- 1 Mai – Ziua Muncii
- 27 mai (duminică), 28 mai (luni) – Rusalii
- 1 iunie – Ziua Copilului
- 15 august – Adormirea Maicii Domnului
- 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României
- 1 decembrie (sâmbătă) – Ziua Naţională a României
- 25 decembrie, 26 decembrie – Crăciunul
Totodată, Guvernul ar mai putea decide declararea unor zile libere, astfel încât să se facă legătura între zilele nelucrătoare de weekend şi zilele declarate libere prin lege. Acest lucru s-ar putea decide pentru declararea ca zile libere pentru 30 aprilie, pentru a face legătura între weekend şi ziua de 1 mai (marţi), dar şi pentru 24 decembrie, prima zi de Crăciun fiind marţi. În cursul anului 2017 Executivul a decis acest lucru de mai multe ori, respectiv pentru zilele de 23 ianuarie, 2 iunie şi 2 decembrie.
Românii ar mai putea beneficia prin lege de o nouă zi liberă. Un proiect de lege redactat în acest sens prevede stabilirea zilei de Vinerea Mare ca sărbătoare legală, nelucrătoare. Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri înaintea Paştelui şi, astfel, ultima vineri din Postul Mare.
Sursa: Monitorul de Galaţi
Citeşte şi articolul Începând de astăzi cresc preţurile gazelor naturale