Gălățenii vor avea parte anul acesta de trei concerte pe Faleză cu foc de artificii, de Zilele Galațiului. În premieră, Zilele Galațiului vor fi sărbătorite începând de pe data de 6 iunie până pe 12 iunie 2022.
Articol actualizat pe 19.05.2022
Urmarește-ne și pe: Instagram, Facebook, Twitter, Telegram
Cristi Ochiu, director executiv în cadrul Primăriei Galaţi a anunțat live pe Pro Fm Lider Fm că şi în 2022 ne vom bucura de ”Street Food Festival”, ”Danube Rock Sounds”, ”Htag Festival” şi ”Urban is Fun”.
„De Zilele Municipiului Galaţi, avem câteva surprize. Lucrăm să definitivăm programul, dar ce ştim sigur este că se va desfăşura de pe 6 până pe 12 iunie şi că în fiecare zi vom avea evenimente, astfel încât să fie o săptămână plină de activităţi. Avem în plan să închidem Faleza, astfel încât să avem spațiu să desfăşurăm zona de concerte și zona de food.
Vor fi trei zile de concerte, vineri, sâmbătă şi duminică, vrem să facem şi un foc de artificii pe Dunăre. Vrem să fie o sărbătoare a oraşului cu toate ingredientele”, a declarat directorul de evenimente al Primăriei Galați, Cristi Ochiu, în emisiunea „Ediție specială” de la Pro Lider FM. Cel mai probabil, Faleza Superioară a Dunării va fi închisă circulației de vineri, 10 iunie, până luni dimineață, pe 13 iunie. Se va avea în vedere blocarea segmentului cuprins între Biserica Precista și Parcul Viva. În această zonă, vor fi organizate concertele de stradă și zona de food. Programul concertelor și vedetele care vor urca pe scenă vor fi stabilite în perioada următoare.
Focul de artificii va dura cel puţin 8 minute şi va fi lansat de pe o barjă, pe Dunăre, pe data de 12 iunie 2022, începând cu ora 22.50.
Pentru a achiziţiona „Servicii de organizare a evenimentului Zilele Municipiului Galaţi în perioada 6-12 iunie 2022”, Primăria Galaţi a lansat o licitaţie cu o valoare estimată de 800.000 de lei. Data limită de depunere a ofertelor este 12 mai 2022.
Cine cântă de Zilele Galațiului 2022?
Conform caietului de sarcini, vor fi concerte de muzică live pe Faleza Superioară, segmentul stradal cuprins între Prelungirea Traian şi Parcul „Viva”, în perioada 10-12 iunie. În fiecare seară vor fi concerte în intervalul orar 18:00 – 22:00. Există şi o listă orientativă, din care trebuie aleşi minimum trei artişti pentru fiecare seară: 10 iunie – Ema, Irina Rimes, The Motans; 11 iunie – Credit & Solomon, Amuly, Killa Fonic; 12 iunie – Paula Hristov, Cuibul, Zdob şi Zdub.
Te-ar putea interesa și Tu cu ce hobby îți ocupi timpul liber?
- Ce trebuie să știi despre menținerea sănătății bebelușului tău în sezonul rece
- Vrei sărbători fără griji în acest an? Apelează la o firmă de curăţenie!
- Cum echipezi inteligent o bucătărie cu suprafață mică?
- 8 direcții pentru marketingul unui restaurant
- Top 10 cofetării din Galați pe care trebuie să le încerci
Super
Interesanr
În sfârșit o să fie cald de Zilele Galațiului!🥰
de ce nu azteca:(