La FasTracKids, totul se învârte în jurul educației. Ea este esență și scop, în același timp, ale tot ceea ce copiii fac, ascultă, desenează, comunică, învață.
Și pentru că nu sunt departe, trebuie să știți că nici vacanțele nu fac excepție. Ele rămân mereu constructive și ajută, ca pe durata verii și în cea mai distractivă formă cu putință, să nu lase mințile celor mici să ia pauze de la progres.
Așa că suntem nerăbdători să vă anunțăm că tradiția FasTracKids Summer Camp continuă și vara aceasta.
Copiii se vor bucura de joacă, distracție și educație, într-o varietate de tabere urbane pe care le vor iubi.
Vei putea alege dintr-o varietate de teme propuse, unele dintre ele în limba engleză, pe acelea pe care le consideri interesante și atractive pentru copilul tău. Fiecare dintre aceste 11 teme se desfăşoară pe parcursul unei săptămâni, în fiecare zi, de luni până vineri, în sesiuni cu durată de 4 ore fiecare.
FasTracKids Summer Camps încep pe data de 18 iunie 2019, iar în luna mai se poate beneficia de un discount de 10%.
Programul FasTracKids Camps este opţional. Dacă ţi se pare potrivit, în funcţie de bugetul de timp şi cel financiar, poţi alege una, mai multe sau chiar toate temele propuse de centrul FTK Galați. Vei vedea că preţul pentru fiecare săptămână scade cu cât ai ales mai multe teme.
Care sunt temele taberele urbane și cum decurg?
⭐️Dr. Dino si Lumea Dinozaurilor
Dr. Dino îl va însoți pe copilul tău într-o călătorie în lumea dinozaurilor. Alături de colegii de grupă va lucra timp de 5 zile, câte 4 ore pe zi, la amenajarea unui muzeu al paleontologiei. În ultima zi tu vei fi invitat în calitate de vizitator în acest muzeu. Ghid îţi va fi chiar copilul tău.
⭐️Studioul de artă
Împreună cu Academia de Arte din Denver, FasTracKids a elaborat modulul de arte plastice care-i va purta pe copii, timp de 5 zile, în lumea culorilor si a formelor. Vor avea prilejul să recunoască, dar și să reproducă lucrările unor pictori celebri. De asemenea, vor avea prilejul să
prelucreze lutul, dar și piatra cu ajutorul tehnicilor de modelaj şi sculptură. Copiii vor realiza lucrări ce vor fi expuse în ultima zi la Muzeul de Artă FasTracKids.
⭐️Beep, Bop, Zoom: How things work!
“Beep, Bop, Zoom: How things work! “ este un curs în limba engleză ce îşi propune să îmbine învăţarea unei limbi străine cu plăcerea copiilor de a face experimente. “Tehnologia” are un impact major în viaţa noastră de zi cu zi. Copilul tău va înţelege felul în care tehnologia atinge fiecare aspect al vieţii cotidiene: acasă, la doctor, pe şosea şi chiar in momentele de joacă şi distracţie.
⭐️Grow with me!
“Grow with me!” este un curs în limba engleză ce îşi propune să îmbine învăţarea unei limbi străine cu plăcerea copiilor de a descoperi lucruri noi. Planeta noastră, Pământ, găzduieşte numeroase specii de plante şi animale. Spencer şi prietenii lui îl vor ajuta pe copilul tău să descopere cum cresc plantele, florile, animalele. Copilul se va distra timp de 5 zile combinând
învăţarea cu momente muzicale, activităţi practice, experimente şi mai ales, comunicarea în limba engleză.
⭐️Facem sport cu Spencer
E vară, e vacanță, iar copiii vor să se joace. Dorința lor de a face mișcare va fi folosită de către Spencer în periplul său de 5 zile în lumea sportului. În fiecare zi, alături de Spencer şi de instructori, copiii vor afla istoricul, regulile şi vor învăța mişcările de bază din 16 sporturi diferite. La final, ne propunem să înțelegem mai bine dictonul “Minte sănătoasă în corp sănătos”.
⭐️Corpul uman … un miracol
Samantha şi Sam îl vor ajuta pe copilul tău să-şi descopere propriul corp. După 5 zile petrecute în compania colegilor, copilul tău va şti mult mai multe despre funcţiile organismului uman şi îşi va însuşi deprinderi de viaţă sănătoasă. Ultima zi o dedicăm în totalitate igienei.
⭐️Destinația: Constelațiile
Extraterestrul Zork îl invită pe copilul tău să descopere alături de el misterele Spaţiului cosmic.
Vor confecţiona împreună un costum spaţial pe care îl vor purta în această călătorie virtuală în timpul căreia vor afla ce sunt planetele, gravitaţia, luna şi constelaţiile, iar în ultima zi toţi părinţii se vor alătura Staţiei Spaţiale FasTrack pentru a viziona activităţile întregii săptămâni.
⭐️How’s the weather?
Timp de 5 zile copiii vor descoperi fenomenele atmosferice şi îşi vor însuşi abilităţile de a descrie vremea de afară. Vor lucra la realizarea de corespondenţe între starea vremii şi anotimpuri, între starea vremii şi vestimentaţia aleasă etc.
⭐️Shady şi lumea umbrelor
Copiii sunt pasionaţi de mister şi dornici să găsească explicaţii logice, mai ales în vacanţele petrecute în libertate, alături de prieteni. Shady, amicul nostru mistic, îi conduce pe copii într-o călătorie de 5 zile în Lumea Umbrelor pentru a descoperi fascinanta îmbinare a ştiinţei cu misterul.
⭐️Gata de călătorie 1
Extraterestrul Zork vrea să afle mai multe despre noi, pământenii. Alături de copii, el va călători timp de 5 zile în jurul lumii pentru a descoperi felul în care arată şi se comportă oamenii. Copiii vor descoperi ce ne aseamănă şi ce ne diferenţiază de alţi oameni de pe planeta Pământ.
⭐️Gata de călătorie 2
Azora, cea mai bună prietenă a năzdrăvanului Zork, vine şi ea printre pământeni pentru a-i cunoaște mai bine. În cele 5 zile petrecute alături de copiii de la FasTracKids,vor călători împreună în alte 4 ţări interesante pentru a le descoperi cultura şi obiceiurile. Fiţi gata de îmbarcare pentru o nouă călătorie în jurul lumii!
⭐️Tabara de stiintă (Viața Marină)
Ziua 1: Introducere în lumea oceanelor. Studiu de caz Ocean Pacific, Oceanul Atlantic, Groapa Marianelor.
Ziua 2: Animale marine și ecolocația. Studiu de caz: tiparul și delfinul.
Ziua 3: Vietăți marine de mici dimensiuni. Studiu de caz: calul de mare, steaua de mare.
Ziua 4: Vietăți marine de dimensiuni mari și medii. Studiu de caz: cașalotul, rechinul, pisica de mare.
Ziua 5: Flotabilitatea. Studiu de caz: petrolierul.
⭐️Detectivii muzicii
Această temă muzicală este ocazia ideală ca orice copil să descopere și să interactioneze cu instrumentele muzicale. Manipularea instrumentelor muzicale le va da copiilor ocazia să își dezvolte creativitatea și să își satisfaca dorinta de cunoaștere.
Se anunță o vară plină de aventură în taberele urbane FasTracKids! Și pare greu de ales din varietatea de teme propuse, însă personalul centrului educațional vă poate ajuta în luarea unei decizii, în funcție de vârsta și preferințele copilului.
Mai mult, poți solicita o lecție gratuită aici și te pot interesa o multitudine de informații valoroase pe FasTracKids Comunitatea Părinților
Citește și: Cum m-am format ca părinte. Workshop cu Petra Iorga la FasTracKids13
Vai dar ce multe activitati pot face!!!Nu mi vine a crede!Supeeer!Pacat ca la noi in oras nu sunt!Ma bucur ptr fetita ta voi ca sunteti acolo si puteti sa mergeti si voi!