sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăInfo UtilAu început lucrările la carosabil la intrare în Galați dinspre Tecuci

Au început lucrările la carosabil la intrare în Galați dinspre Tecuci

Începând de vineri, 15 iunie, s-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectul ” Resistematizare Strada Brăilei între Bulevardul Dunărea și intrarea în municipiul Galați – fost DN2 B Tirighina – tronson cuprins între km 130+600 – 131+505”.

Pe durata lucrărilor pe Bulevardul Dunărea la intrarea în Galați dinspre Tirighina circulația autovehiculelor se va face alternativ, pe jumătate din partea carosabilă, ocupându-se benzile aferente sensului de circulație respectiv.

Lucrările se vor desfășura în două etape.

Etapa I – va fi restricționat accesul autoturismelor pe partea dreaptă a carosabilului pe sensul de mers Tecuci – Galați. În sensul acesta se vor monta indicatoare pentru semnalizarea redirijării circulației pe sensul care rămâne liber.

Etapa II – circulația autoturismelor va fi restricționată pe partea stângă a carosabilului pe sensul de mers Tecuci – Galați. Se va semnaliza corespunzător întreaga zonă.

Pe toată perioada lucrărilor echipaje ale Poliției Locale vor fi prezente pentru a asigura fluidizarea traficului rutier.

Citește și articolul: Spitalul Militar Galaţi scoate la concurs 28 de posturi

ARTICOLE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AI NEVOIE DE UN LOGO?

- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE

logo nou explore
Setări confidenţialitate

Exploremag.ro și partenerii săi folosesc cookies pentru a vă putea oferi informațiile și serviciile pe care le doriți și, în unele cazuri, pentru a personaliza experiența online. Puteți seta ce cookies acceptați, pe care nu și puteți schimba aceste setări oricând accesând opțiunea CONFIDENŢIALITATE disponibilă în toate paginile exploremag.ro. Informații detaliate despre cookies și cum funcţionează găsiți în secțiunea despre cookies pe exploremag.ro

Politica de confidentialitate a SC GALLERIA CREATIVE SHOP SRL

Termenii si Conditiile de utilizare exploremag.ro