Top cele mai bune aplicații pe Android și IOS 2021 – Telefonul te ține conectat la tot ce este important pentru tine: prieteni, familie, locul de muncă, informații. Iar în ultimii ani, smartphone-urile au devenit nelipsite din viața cotidiană, capabile de mult mai mult decât modul în care sunt folosite de utilizatori.
Un element-cheie în folosirea smartphone-ului la capacitate maximă este alegerea aplicațiilor pe care le instalezi pe el. În fiecare zi apar noi aplicații pe iOS și Android.
Oricât de nou și bine echipat din punct de vedere hardware este un telefon Android sau IOS, fără anumite aplicații utile nu poți face prea multe lucruri.
Iată motivul pentru care în acest articol găsești o listă cu cele mai bune aplicații Android și IOS utile și gratis 2021, care te ajută să adăugi unele opțiuni în plus și să îți folosești telefonul mai eficient.
Cuprins
Ai nevoie de mai mult spațiu pe telefonul tău mobil? Aplicații Android și IOS pentru stocarea fișierelor online
Cine are puțin spațiu pe telefon și face multe poze sau videoclipuri poate să folosească un serviciu de stocare online. Practic, pozele și videoclipurile se salvează online, astfel nu ocupă spațiu pe telefon și, în plus, le poți accesa și de pe alte dispozitive, cum ar fi calculatorul sau o tabletă.
Iată care sunt cele mai bune aplicații Android de stocare fișiere online:
Google Drive: este un serviciu oferit de Google și de obicei este o aplicație preinstalată pe Android. Pune la dispoziție 15 GB de spațiu gratis.
Dropbox: este, poate, cel mai cunoscut serviciu de stocare online. Inițial pune la dispoziție 2 GB de spațiu gratis, dar se poate majora invitând persoane să se înscrie.
OneDrive: este serviciul de stocare online oferit de Microsoft. Oferă 5 GB de spațiu gratuit.
Iată care sunt cele mai bune aplicații IOS de stocare fișiere online:
iCloud: se află pe fiecare dispozitiv iOS, făcându-l cea mai ușoară opțiune de a crea copii de rezervă pentru iPhone
Odată ce te înscrii la serviciul iCloud obții gratuit 5 GB spațiu de stocare pe care îl poți folosi pentru backup-urile iOS, dar și pentru a stoca și partaja fotografii, contacte, documente, date din calendar și multe altele.
DropBox: îți oferă doar 2 GB de stocare gratis, dar este cel mai folosit serviciu din lume pentru că este foarte ușor de utilizat, are o interfață prietenoasă și îți oferă posibilitatea de a da share foarte ușor date cu alți utilizator. Îți poate face automat upload în cont cu fotografiile realizate cu camera smartphone-ului tău, ceea ce este un lucru foarte util.
Google Drive: suita Google Docs a devenit spațiu de stocare, în timp, iar acum este Google Drive. Chiar dacă nu oferă aceeași ușurință în utilizare ca DropBox, aceasta îți pune la dispoziție un office online gratuit pentru salvarea sau modificarea fișierelor. Pentru 2 dolari/lună poți face upgrade la 100 GB, iar pentru 10 dolari, la 1 TB.
Browser pentru navigarea pe internet
Din acestă listă de aplicații utile Android și IOS nu putea să lipsească un browser bun.
Iată care sunt cele mai bune aplicații Android pentru navigarea pe internet:
Chrome: este browserul preinstalat pe telefoanele cu Android. Principalul avantaj al utilizării este posibilitatea de a păstra datele sincronizate, cum ar fi site-uri preferate, istoricul și datele de conectare, între Chrome pentru PC și Chrome pentru Android în contul tău Google.
Firefox: un alt browser pentru Android foarte popular este Firefox. Versiunea mobilă a browserului Mozilla este capabilă să sincronizeze datele și setările cu versiunea pentru computere (sau chiar cu alte dispozitive portabile) și are o gamă foarte largă de extensii care pot fi utilizate pentru a extinde funcțiile aplicației.
Opera Mini: o aplicație de navigare pe net care a reușit imediat să stârnească interesul utilizatorilor de dispozitive Android. Browser-ul are un design curat și compact, care oferă o experiență excelentă de navigare. În plus, este rapid și sigur.
Iată care sunt cele mai bune aplicații IOS pentru navigarea pe internet:
Chrome: vine în prim-planul celor mai bune browsere de internet datorită caracteristicilor excelente pe care le oferă, printre care cea mai importantă este că este furnizat complet gratuit, cu o interfață simplă și ușor de utilizat și suportul său pentru un grup foarte mare de limbi, inclusiv arabă și engleză.
Firefox: pentru iPhone este dotat cu funcții utile precum pagini private, integrarea completă a marcajelor, istoricului browserului și parolelor. Modul de navigare privat din Firefox împiedică browserul să-și amintească istoricul de navigare și permite, de asemenea, să ștergi toate informațiile salvate cu o singură apăsare.
Safari: datorită motorului său exclusive, JavaScript, Safari este, probabil, cel mai rapid browser pentru iPhone. Ca în cazul rivalului său, Google Chrome, poți căuta informații folosindu-ți vocea. Safari este, însă, un produs propriu Apple, așadar, se bazează pe asistența vocală prin intermediul lui Siri.
Aplicații antivirus și securitate
Dacă obișnuiești să instalezi aplicații și din alte surse (Aptoide, de exemplu), nu doar cele care se găsesc pe Magazinul Google Play sau Apple Store, e bine să instalezi un antivirus bun.
Iată trei aplicații antivirus gratuite Android care te ajută să îți protejezi telefonul sau tableta:
Avira: este un antivirus gratuit care include un sistem de protecție în timp real care scanează toate fișierele sau aplicațiile instalate, o funcție anti-furt și care nu solicită prea mult bateria.
Eset Mobile Security & Antivirus: este o soluție excelentă pentru protecția telefonului. Versiunea gratuită pune la dispoziție toate funcțiile necesare pentru detectarea virușilor si un sistem anti-furt care permite localizarea telefonului în cazul în care îl pierzi sau îți este furat.
Kaspersky Mobile Antivirus: este un alt antivirus foarte bun, care în versiunea gratuită include protecție în timp real, un filtru pentru apeluri și un anti-furt.
Iată trei aplicații antivirus gratuite IOS care te ajută să îți protejezi telefonul sau tableta:
Avira: oferă mai multe funcții gratuite decât orice altă aplicație gratuită pentru iOS, toate fiind utile, intuitive și oferind un strat suplimentar de protecție pentru iPhone și iPad. Cu toate acestea, aplicația Avira nu suportă limba română. Una dintre cele mai importante funcționalități ale acestui antivirus este că aplicația Avira pentru iOS are funcția Privacy Manager („Manager de Confidențialitate”), practic un profil descărcabil de iOS care împiedică sistemul Siri să îți partajeze datele către Apple.
TotalAV Mobile Security: oferă majoritatea funcțiilor și pentru utilizatorii de conturi gratuite, inclusiv un browser securizat și un scanner pentru breșe de date la cerere. Browserul securizat TotalAV folosește DuckDuckGo (un motor de căutare axat pe confidențialitate) pentru a se asigura că utilizatorii pot accesa internetul fără a fi urmăriți sau targhetați de agențiile de publicitate.
McAfee Mobile Security pentru iOS: este o aplicație gratuită simplă (nu este disponibilă în limba română) care oferă protecții antifurt excelente. O funcție importantă este alarma antifurt la distanță. Trebuie doar să te conectezi la panoul de control online McAfee pentru a declanșa o alarmă foarte puternică, care treptat devine și mai puternică.
Aplicații GPS
Telefoanele Android și Iphone au preinstalată o aplicație de navigație GPS foarte bună, numită Google Maps sau Hărți în limba română.
Dacă dorești să încercerci și alte aplicații utile pentru GPS, iată trei alternative bune pentru Android:
HERE WeGo: în trecut se numea Nokia Maps, acum a devenit un proiect independent și aplicația este actualizată constant. HERE WeGo permite să descărcați hărțile de care aveți nevoie și să le utilizați și fără să fiți conectați la internet.
MapFactor: este una dintre cele mai populare aplicații de navigație GPS de pe Magazinul Google Play. Hărțile pe care le utilizează sunt cele de la OpenStreetMap, care sunt actualizate foarte frecvent. MapFactor include indicații vocale în mai multe limbi, modalitatea 2D și 3D, teme pentru zi sau noapte și posibilitatea să căutați adrese sau locuri și fără să te conectezi la internet.
Waze: este o aplicație GPS gratuită, care furnizează o imagine de ansamblu a traficului în timp real. Informațiile despre trafic provin direct de la ceilalți utilizatori care conduc efectiv. În plus, utilizatorii pot indica posturile de control ale Poliției, radare, accidente, drumuri în lucru și alte informații utile. Din păcate Waze funcționează doar dacă ești conectat la internet.
Dacă dorești să încerci și alte aplicații utile pentru GPS, iată trei alternative bune pentru IOS:
Waze: principalul său atu este faptul că este gratuit și are o bază de date construită cu contribuții pe care utilizatorii înșiși le pot trimite de pe dispozitiv. Waze lucrează acum în Apple CarPlay, dacă ultima sa versiune este instalată pe un iPhone cu iOS 12 sau ulterior. Aplicația oferă, așadar, o alternativă foarte bună pentru Hărți Apple, singura opțiune de cartografiere din CarPlay.
HERE WeGo: Toate aplicațiile GPS populare te pot duce din punctul A în punctul B. Diferența este modul în care o fac. Unele sunt dificil de utilizat și te distrag, în timp ce aplicația HereWeGo este concepută pentru a te duce la destinație cu ușurință.
Maps.Me: Aplicația este gratuită și actualizată și vine cu navigație rotativă, marcaje, puncte de interes, partajare locație și integrare în rețele sociale.
Aplicații utile pentru personalizare
Majoritatea producătorilor de smartphone cu Android personalizează aspectul grafic al sistemului de operare, astfel, chiar dacă pe diverse telefoane este instalată aceeași versiune de Android, aspectul grafic poate fi diferit.
Aplicația care gestionează interfața grafică se numește ”launcher” și printre cele mai cunoscute sunt: ZenUI (Asus), TouchWiz (Samsung), EMUI (Huawei), etc.
Dacă te-ai plictisit de interfața grafică a telefonului și dorești să o personalizezi folosind unele teme frumoase pentru telefon, poți să instalezi o altă aplicație launcher gratis. Iată care sunt cele mai bune:
Nova Launcher: este cea mai populară aplicație launcher de pe Google Play și permite personalizarea aspectului grafic punând la dispoziție numeroase seturi de pictograme, widget și imagini de fundal. Există și o versiune contra cost numită Nova Launcher Prime, care oferă unele opțiuni de personalizare în plus.
Evie Launcher: acestă aplicație gratuită permite personalizarea telefonului, de exemplu poți să schimbi rapid pictogramele, mărimea acestora, imaginile de fundal și multe altele. Folosirea este foarte simplă și nu încetinește funcționarea telefonului.
C Launcher: este o altă aplicație care pune la dispoziție numeroase teme pentru telefon, imagini de fundal, pachete de iconițe, widget și multe altele. Utilizarea este foarte simplă și are un consum redus de energie.
Iată cele mai bune aplicații IOS pentru personalizarea ingterfeței grafice:
Widgetsmith: oferă trei dimensiuni de widget-uri, care pot fi personalizate după bunul plac. Personalizările includ funcții precum data, ora, vremea, astronomia și multe altele. În plus, poți regla fiecare funcție pentru aspectul dorit.
Color Widgets: După cum sugerează și numele său, Color Widgets vine să ofere iPhone-ului o notă de culoare, deoarece nu numai că oferă posibilitatea de a personaliza widget-urile, dar vine și cu diferite pictograme pe care le poți utiliza pentru a-ți personaliza în continuare dispozitivul.
Widgeridoo: poate afișa o gamă largă de date, cum ar fi evenimente din calendar, zile de naștere, text și imagini, date și numărătoare inversă, date privind sănătatea, site-uri web prin JSON, procentajul bateriei și multe altele. Poți schimba oricând culorile acestor blocuri pentru a adăuga o notă personală.
Aplicații utile de editat poze
Dacă faci multe poze cu telefonul, pe care eventual le publici pe site-urile de socializare, atunci ai nevoie de o aplicație de editat poze bună, care să îți permită să le îmbunătățiți și să adaugi efecte speciale.
Iată care sunt cele mai bune aplicații gratuite de editat poze pentru Android:
Pixlr: este o aplicație completă, care pune la dispoziție instrumente de modificare de bază, cum ar fi redimensionare, decupare, rotire sau corectarea culorilor, dar și multe filtre și efecte care se pot aplica pe poze foarte simplu și rapid. În plus, se pot realiza colaje din poze și se pot îmbunătății selfi-urile eliminând pete, ochii roșii sau albind dinții.
VSCO: este una dintre cele mai folosite aplicații de editat poze de către persoanele care fac multe poze cu telefonul. Pe lângă numeroasele instrumente de bază de editare, VSCO pune la dispoziție foarte multe filtre și efecte speciale (din păcate cele mai frumoase trebuie cumpărate) care se pot aplica pe poze în mod automat.
Photo Lab: este o aplicație gratis de modificat poze care pune la dispoziție cam tot ce trebuie pentru a le face mai interesante, începând cu filtre, efecte și terminând cu caricaturi. Îți permite să creezi coperte de revistă cu poza ta, să creezi colaje din poze, să adaugi rame sau alte efecte speciale.
Iată care sunt cele mai bune aplicații gratuite de editat poze pentru IOS:
Photoshop Express Photo Editor: Decuparea, corectarea ochilor roșii sau a altor mici defecte, luminozitatea, contrastul, saturația, marginile sau filtrele sunt doar câteva dintre detaliile la care poți lucra pentru a obține o poză perfectă cu Photoshop Express.
Snapseed: Funcția cea mai avansată este aceea care permite utilizatorului să editeze cu precizie atât fundalul cât și unele zone ale pozei, astfel încât contrastul, saturația, și luminozitatea să poată fi modificate. Poți oricând să salvezi istoricul editărilor, ceea ce înseamnă că te poți întoarce la modificările anterioare ale fotografiilor tale.
Prisma Photo Editor: este o aplicație care permite transformarea unor poze obișnuite în adevărate desene sau picturi. Există multe alte filtre care sunt disponibile gratuit, însă mai există și unele pentru care va trebuie să plătești.
Aplicații de editat video
Ai un canal pe YouTube unde publici des videoclipuri făcute cu telefonul? Poate îți este de folos o aplicație de editat video cu care poți să faci videoclipurile mai interesante, astfel obții mai mulți urmăritori în scurt timp.
Iată care sunt cele mai bune aplicații gratuite de modificat video pe Android:
KineMaster: cu acestă aplicație poți să tai bucăți nedorite din video, să decupezi marginile, să adaugi text, să desenezi sau să adaugi muzică sau chiar vocea ta. În plus, poți și să unești mai multe videoclipuri, adăugând efecte de tranziție.
Adobe Premier Rush: chiar dacă nu te pricepi prea mult la editarea unui video, cu această aplicație poți să modifici rapid și ușor orice videoclip. Pune la dispoziție două modalități de editare: una automată și una manuală, pentru utilizatorii avansați, care oferă unele instrumente în plus.
Magisto: este o altă aplicație gratuită cu care poți să editezi sau să unești mai multe videoclipuri. Este folositor mai ales pentru unirea a mai multor video, pentru că poate să extragă bucățile interesante din mai multe videoclipuri și să creeze unul cu efecte speciale și tranziții incredibile.
Iată care sunt cele mai bune aplicații gratuite de modificat video pe Iphone:
InShot: Chiar dacă este o aplicație gratuită, InShot oferă numeroase instrumente de editare video utile. Printre cele mai importante, găsești opțiunea de a decupa bordurile, să tai bucăți nedorite dintr-un videoclip, să unești mai multe videoclipuri fără pierdere de calitate, să adaugi filtre si efecte speciale, să corectezi luminozitatea, saturația și culorile, să accelerezi sau să încetinești viteza de redare și multe altele.
Quik: Cu Quik poți să modifici videoclipurile tale în doar câțiva simpli pași. Poți să personalizezi videoclipul tău cu muzica pe fundal, scris, efecte speciale și multe altele.
VivaVideo: dispune de toate instrumentele necesare să decupați videoclipuri, să tăiați părți nedorite, să adăugați efecte speciale, texte, filtre sau muzică pe fundal și multe altele. În plus, cu ajutorul opțiunii ”Revers” poți să schimbi sensul de redare a unui videoclip și să unești două sau mai multe videoclipuri.
Aplicații Office și PDF
Iată care sunt cele mai bune aplicații Android care îți permit să deschizi sau să modifii fișiere în format DOC, DOCX, PTT, PTTX, RTF, PDF, etc.
WPS Office: acestă aplicație gratuită îți permite să citești, să creezi și să modifici fișiere DOC, DOCX, RTF, PTT, etc. Fișierele PDF doar le poate deschide, nu le poate modifica.
Polaris Office: cu acestă aplicație poți să vizualizezi documente, foi de calcul, prezentări și fișiere PDF. În plus, permite să creezi sau să modifici documente, sincronizate automat cu spațiul tău cloud, astfel vei avea fișierele actualizate constant și la îndemână să fie citite sau modificate.
Xodo PDF Reader & Editor: cu acestă aplicație gratuită poți să citești, să creezi și să modifici fișiere în format PDF. În plus, este perfect compatibilă cu fișierele create cu Adobe Acrobat.
Iată care sunt cele mai bune aplicații IOS care vă permit să deschideți sau să modificați fișiere în format DOC, DOCX, PTT, PTTX, RTF, PDF, etc.
WPS Office: cu această aplicație se pot edita documente, foi de calcul, prezentări făcute cu Office pe PC și, în plus, se pot vizualiza și edita PDF-uri, astfel încât să ai mereu totul sub control atunci când primești documente de lucru prin e-mail sau chat.
Polaris Office: aplicația oferă suport pentru o multitudine de programe de stocare, astfel încât să poți salva documentele într-un loc sigur și să le recuperezi pe cele deja prezente pe principalele servicii cloud (Google Drive, Dropbox, OneDrive etc.) .
Adobe Acrobat Reader: Edit PDF: această aplicație îți permite să deschizi orice document PDF, astfel încât să îl poți vizualiza fără probleme pe ecranul smartphone-ului. În plus față de documente, este de asemenea capabil să gestioneze fișiere multimedia și să conecteze memoria internă a dispozitivului la un computer prin USB sau wireless, astfel încât să adauge rapid fișiere noi.
Player audio
Ca să asculți muzică, sistemul de operare Android sau IOS, pun la dispoziție un player audio destul de bun, dar dacă dorești o aplicație de ascultat muzică pe telefon, care să pună la dispoziție unele opțiuni în plus, poți să instalezi un alt player audio Android sau IOS de pe Magazinul Google Play respectiv Apple Store.
Iată câteva alternative Android:
AIMP: este versiunea pentru Android a celebrului player audio pentru Windows. Suportă aproape orice format audio, se poate personaliza cu diferite teme, detectează automat etichetele, poți să asculți o serie de posturi radio de pe internet, suportă streaming-ul HTTP și controlul prin căști. În plus, sunt disponibile o serie de funcții pentru organizarea și ordonarea melodiilor așa cum dorești.
Shuttle: această aplicație este o opțiune excelentă pentru cine dorește o aplicație de ascultat muzică ușor de folosit, fără prea multe caracteristici avansate și, poate, inutile pentru mulți utilizatori. Pune la dispoziție funcțiile standard prezente la orice player audio, inclusiv suportul pentru playlist-uri, temporizator, redarea fără pauze și personalizarea cu diferite teme.
Pulsar Music Player: este un player audio pentru Android modern, simplu, ușor de folosit și cu o grafică frumoasă, care se poate personaliza în multe feluri. Aplicația nu are inclusă publicitate în interfață și pune la dispoziție multe funcții utile, cum ar fi crossfading, egalizator cu bassboost și virtualizator 3D surround. Suportă majoritatea formatelor audio, printre care MP3, WAV și OGG.
Iată câteva alternative pentru Iphone:
Vox: Vox este un player de muzică pentru dispozitive iOS care acceptă fișiere FLAC, peste 30.000 de posturi de radio, conține un egalizator, poate transmite muzică de pe SoundCloud și Spotify și are propriul său sistem cloud.
Soundcloud: SoundCloud este de departe cea mai mare platformă de ascultare muzicală gratuită și independentă. Dacă îți plac listele de redare de o oră, această aplicație este perfectă pentru tine. Versiunea gratuită oferă acces la peste 120 de milioane de piese.
8Tracks: aplicația are peste 2 milioane de liste de redare gratuite, toate create de iubitorii de muzică ca tine. Vei găsi o listă de redare pentru fiecare ocazie – pentru studiu, sport, dragoste etc.
Player video
Sistemul de operare Android pune la dispoziție un player video bun și care funcționează bine, dar dacă dorești, poți să instalezi un player video Android care pune la dispoziție unele opțiuni în plus, dar mai ales este compatibil cu formate video mai rar întâlnite.
Iată care sunt cele mai bune aplicații pentru Android:
MX Player: este unul dintre cele mai bune aplicații de văzut video pe telefoane cu Android. Suportă aproape toate formatele video, printre care 3GP, AVI, DIVX, FLV, MKV, MP4, MPEG, MOV și inclusiv subtitrarea. Interfața este foarte comodă și ușor de înțeles.
BSPlayer: este un alt player video pentru Android bun și gratuit, care suportă aproape orice format video, inclus streaming-ul online și RTSP. BSPlayer folosește accelerarea hardware ca să reproducă filmele sau videoclipurile, astfel se reduce consumul bateriei.
KMPlayer: este versiunea pentru Android a faimosului player video pentru Windows. Comenzile sunt ascunse când este redat un video și când atingeți ecranul acestea apar în partea inferioară a ecranului. Suportă orice format video, inclus video în streaming. KMPlayer nu funcționează ca să ascultați muzică.
Iată care sunt cele mai bune aplicații pentru IOS:
VLC: este unul dintre cele mai bune player video cu subtitrări pentru iPhone și altele platforme. Aplicația acceptă un număr mare de formate video și audio. Mai mult, este capabil să transmită în flux videoclipuri online prin URL.
PlayerXtreme Video Player: este un player video utilizat pe scară largă pentru iPhone și iPad. Sunt acceptate toate formatele majore de fișiere, cum ar fi 3GP, ASF, DIVX, M2P, M4V, MOV, MP4, MPEG etc. Puteți transmite conținut de pe computere. Poți gestiona videoclipurile din bibliotecă și să creezi liste de redare pentru player-ul video.
KMPlayer: este un player video pentru toate formatele pentru iPhone, KMPlayer poate satisface nevoile de bază și avansate în materie de divertisment. Redarea de calitate video 4K și 8K UHD se potrivește perfect cu ecranul iPhone-ului tău. Poți reda conținut video cu control complet, să adaugi marcaj pentru localizare rapidă și să redai videoclipuri în Google Drive.
Aplicații meteo
O aplicație bună pentru starea vremii este foarte utilă să o ai instalată pe telefon, astfel poți să consultați în orice moment prognoza meteo.
Iată care sunt cele mai bune aplicații meteo pentru Android:
Weather: are o interfață foarte frumoasă și clară și informațiile despre starea vremii sunt ușor de citit. Aplicația folosește serviciul de prognoză meteo DarkSky (darksky.net).
Weather forecast: este o altă aplicație meteo bună, care arată prognoza meteo din zona în care te afli (prin GPS), dar dacă dorești poți să vezi starea vremii în orice localitate din lume. Poți să vezi prognoza din ziua curentă, dar și prognoza pe următoarele 3 sau 7 zile.
Weather Forecast: chiar dacă numele este identic cu al aplicației mai sus indicată, este o aplicație meteo diferită. După instalare, aplicația detectează poziția noastră prin GPS și apoi o să vezi imediat o serie de informații detaliate despre starea vremii în zona în care te afli, precum și prognoza pe zilele următoare. Interfața grafică este plăcută și indică, pe lângă prognoza meteo, presiunea atmosferică, umiditatea, viteza și direcția vântului, previziunile pentru următoarele 10 zile și multe alte informații despre vreme.
Iată care sunt cele mai bune aplicații meteo pentru IOS:
AccuWeather: oferă toate informațiile locale despre vreme de care ai nevoie la fel ca și celelalte aplicații, dar beneficiază de o caracteristică unică numită crowdsourcing. Aceasta permite împărtășirea informațiilor observate de către tine despre vreme capricioasă, condiții dificile de drum și multe altele către comunitatea din care faci parte.
Weather Live: pe lângă faptul că arată extraordinar, oferă un ecran cu informații clare și precise în timp real și cu imagini reprezentative pentru backgroud. Oferă mai multe moduri de customizare pentru ca ecranul să afișeze informațiile în funcție de nevoile voastre.
Yahoo Weather: este o aplicație care pune foarte mult accent pe design. De la ecranul principal până la detaliile despre vreme, Yahoo Weather arată grozav. În mare parte datorită pozelor superbe pe care Yahoo le obține din Flickr și le oferă ca întreg backgroud pentru aplicație. Acestea sunt alese în funcție de regiunea geografică în care te afli.
Aplicații utile pentru agende, notițe și jurnale
Iată câteva aplicații Android utile pentru notițe, liste cu lucruri de făcut sau jurnale:
Notepad: numit și Adler Notes sau Notițe, în limba română, este o aplicație cu care poți să scrii notițe sau să creezi liste cu lucruri de făcut. Dacă dorești puți să setezi să te anunțe din timp cu ceea ce trebuie să faci, astfel ești sigur că nu uiți nimic.
Google Keep – note și liste: este o altă aplicație cu care poți să notezi rapid ceva important, să creezi liste cu lucruri de făcut sau să înregistrezi notițe vocale (care apoi pot fi transcrise automat). Ceea ce o deosebește de alte aplicații de acest tip este faptul că se poate accesa și online cu alte dispozitive, calculator de exemplu.
Jurnal secret cu parola: este o aplicație pentru Android care permite să creezi un jurnal personal și să-l protejezi cu parolă. Interfața este foarte colorată, frumoasă și se poate personaliza cu diferite teme. Folosirea este ușoară, trebuie doar să alegi data din calendar și poți imediat să îți scrii gândurile.
Iată câteva aplicații IOS utile pentru notițe, liste cu lucruri de făcut sau jurnale:
Reflectly: este un jurnal care este alimentat de inteligență artificială care va încerca întotdeauna să te ajute să faci față tuturor gândurilor negative pe care le-ai putea avea pe parcursul zilei. Aceasta îl face o aplicație axată în primul rând pe creșterea pozitivității.
Day One Journal: această aplicație este axată pe capturarea zilei, deoarece ai trăit-o cu tot felul de detalii. În caseta de text inclusă, poți adăuga text în diferite formate și evidenția cele mai importante părți, astfel încât să fie organizat pe zile.
Moodnotes: Aceasta este o aplicație gratuită pentru jurnal care te va ajuta să descarci digital toate evenimentele din ziua ta. Acesta include toate instrumentele necesare pentru a-ți putea urmări evoluția în timp.
Aplicații pentru monitorizare traficului de date mobile
Dacă ai un abonament cu trafic de date mobile limitat este bine să fii atent la câți GB consumi ca să nu te trezești cu surprize neplăcute când trebuie să plătești factura.
Iată trei aplicații Android care te ajută să monitorizezi traficul pe internet, astfel ții sub control mai bine consumul de date mobile:
Data Usage: este o aplicație dezvoltată de Google care te ajută să ții sub control traficul pe internet și să economisești date mobile când ești online.
GlassWire Data Usage Monitor: este o altă aplicație bună care monitorizează traficul internet și te anunță când te apropii de limita maximă de consum. Aplicația îți arată și care aplicații consumă mai multe date mobile, astfel poți să le limitezi consumul.
My Data Manager: și acestă aplicație monitorizează constat traficul de date mobile, astfel poți să vezi în timp real cât ai consumat, cât trafic îți mai rămâne și care aplicații au consumat cele mai multe date mobile.
Iată trei aplicații IOS care te ajută să monitorizezi traficul pe internet, astfel ții sub control mai bine consumul de date mobile:
My Data Manager VPN Security: Este o altă aplicație gratuită de monitorizare date, la fel de populară. Permite să setezi limite și alerte și îți detaliază consumul pe fiecare aplicație.
DataFLOW Tracer: DataFlow este o aplicație care urmărește utilizarea datelor pe dispozitivul tău și al Wi-Fi- ului. Poții să îți verifici istoricul utilizării datelor, viteza rețelei, să faci planuri de date și să îți limitezi utilizarea datelor. Este, de asemenea, o aplicație extrem de personalizabilă, care vine cu diferite teme pentru a se potrivi preferințelor tale.
Traffic Monitor: te va ține la curent cu privire la utilizarea datelor și la acoperirea rețelei. Poți testa viteza de rețea a unei conexiuni Wi-Fi, LTE sau UMTS. Poți vedea valori separate pentru descărcare, încărcare și ping. Când primești numerele, aplicația îți va afișa rezultatele altor utilizatori din regiunea ta pentru a face comparație. Toate datele vor rămâne în arhivă, astfel încât să le poți accesa oricând dorești.
Transfer de fișiere între diferite dispozitive fără internet
De multe ori ai nevoie să transferi fișiere de la un telefon la altul, cum ar fi poze, muzică, video sau documente.
Totul se poate face foarte ușor prin WhatsApp sau diferite servicii cloud, dar dacă nu ai la dispoziție wi-fi sau date mobile poți să folosești o aplicație care transferă fișiere fără să folosească o conexiune la internet.
Practic se folosește funcția hotspot Wi-Fi, astfel odată activată aplicația pe telefon se crează un hotspot la care se pot conecta alte dispozitive și apoi se pot transfera fișiere de orice dimensiune.
Iată care sunt cele mai bune aplicații de transfer fișiere între dispozitive pentru Android:
MiDrop: este o aplicație dezvoltată de compania Xiaomi, care funcționează pe orice dispozitiv Android. Folosirea este simplă, se pot transfera fișiere de orice dimensiune, iar viteza de transfer este mare.
Zapya: este o aplicație disponibilă și pentru sistemele de operare Windows și MacOS, nu doar pentru Android. Folosirea este ușoară, se creează un hotspot prin intermediul aplicației și se invită prietenii să participe, apoi cu o simplă apăsare se pot transfera orice tip de fișiere fără conexiune la internet.
SHAREit: și această aplicație de transferat fișiere funcționează în același mod ca cele două aplicații prezentate mai sus. Se poate transfera orice fișier de orice dimensiune, cum ar fi melodii, videoclipuri sau poze la o viteză foarte mare.
Iată care sunt cele mai bune aplicații de transfer fișiere între dispozitive pentru Iphone:
Transfer – File sharing: transferul este cel mai rapid și mai ușor mod de a muta toate fișierele de pe dispozitivul iOS pe alt dispozitiv iOS.Pune ceea ce vrei să trimiți pe fișierul de transfer, conectează-te prin Wi-Fi sau Bluetooth și trimite-l! Poți adăuga tot felul de fișiere și formaturi existente în lumea computerelor. Transferul de fișiere se realizează doar pe un alt dispozitiv iOS.
File Transfer App: transferi wirelwss fișiere între iPhone, iPad, PC și orice alt dispozitiv din apropiere (smartphone sau tabletă) fără a le încărca în Cloud.
Send Anywhere – File Transfer: poți trimite fotografii și videoclipuri la dimensiunea originală pe computer, partajează-le prietenilor, transferă fișierele muzicale. Poți trimite oriunde dorești instantaneu, gratuit. Nu este necesară autentificare sau înregistrare.
Aplicații manager de parole
Dacă te înscrii pe multe site-uri, de exemplu site-uri de socializare sau magazine online, poate îți este greu să reții toate parolele pe care le setați pentru fiecare serviciu sau site web în parte.
Ca să nu uitați diferitele parole poți să folosiți o aplicație care gestionează parolele.
Iată care sunt cele mai bune aplicații pentru Android:
LastPass Password Manager: memorizează toate parolele pe care le creezi și le introduce automat ori de câte ori trebuie să te loghezi pe site-urile unde te-ai înscris. Pe lângă completarea și introducerea parolelor, LastPass poate completa și formularele de pe internet; poți crea un profil cu datele tale, cum ar fi numele, prenumele, adresa, adresa de e-mail, numărul de telefon etc., iar acestea vor fi introduse automat printr-o simplă atingere ori de câte te înscrii pe un nou site.
Password Safe: este un alt manager de parole, care spre deosebire de alte aplicații similare nu are nevoie de internet ca să funcționeze. Acest lucru înseamnă că nu poți să sincronizezi automat parolele pe mai multe dispozitive care îți aparțin, dar baza de date cu parole rămâne în siguranță pe telefon.
Bitwarden: judecând după recenzii, Bitwarden este cea mai bună aplicație manager de parole. Aplicația stochează toate datele de autentificare criptate și le introduce automat ori de câte ori ai nevoie să te loghezi.
Iată care sunt cele mai bune aplicații pentru IOS:
Dashlane: această aplicație oferă cele mai avansate funcții de confidențialitate dintre toți furnizorii testați, inclusiv iCloud Keychain. Vine cu protecție puternică a confidențialității, funcții suplimentare excelente și, de asemenea, o compatibilitate excelentă cu toate dispozitivele iOS.
1Password – Password Manager:este un manager de parole cu funcții complete, cu unele dintre cele mai bune protecții de confidențialitate de pe piață.
LastPass Password Manager: această aplicație stochează un număr nelimitat de parole pe un număr nelimitat de dispozitive și include unele dintre cele mai bune protecții de securitate dintre toate serviciile gratuite
Aplicații de măsurat
Dacă nu ai la îndemână nici un instrument de măsurat, poți să folosiți aceste aplicații gratuite pentru Android.
Bubble Level Galaxy: este o aplicație nivelă cu bulă de aer (poloboc), care este foarte utilă atunci când dorești să așezi un obiect drept pe vertical sau orizontal. Funcționează fără internet și este fără reclame.
Riglă (Ruler): această aplicație de măsurat transformă telefonul într-o riglă. Poți să măsori în centimetri sau țoli (inch).
Telemetru (Smart Measure): este o aplicație de măsurat distanțe de la 1 metru până la 50 de metri. Practic poți să măsori distanța până la un obiect, înălțimea unui obiect sau distanța între două obiecte.
Dacă nu ai la îndemână nici un instrument de măsurat, poți să folosiți aceste aplicații gratuite pentru Iphone.
EasyMeasure – Camera Ruler: aplicația arată distanța până la obiectele văzute prin obiectivul camerei iPhone. Pur și simplu îndreaptă iPhone-ul către orice obiect din împrejurimi, iar EasyMeasure afișează distanța față de acel obiect deasupra imaginii camerei. Cu grila sa uimitoare de suprapunere a camerei 3D, utilizarea EasyMeasure este foarte intuitivă și ușoară!
Smart Measure-Measure with Cam: aplicația folosește înălțimea obiectivului camerei și unghiul de înclinare a acestuia pentru a calcula distanța până la obiect.
Measure: transformă-ți iPhone-ul într-o bandă de măsură cu Measure. Aplicația îți permite să măsori rapid dimensiunea obiectelor reale, înălțimea unei persoane și poate furniza automat dimensiunile obiectelor dreptunghiulare.
Tu ce aplicații folosești pe telefon? Dacă vrei să sugerezi o aplicație utilă pentru telefon Android sau Iphone poți folosi modulul de comentarii de mai jos.
Te-ar putea interesa și Treasure Galați – Descarcă aplicația și descoperă comorile Galațiului
- Ce trebuie să știi despre menținerea sănătății bebelușului tău în sezonul rece
- Vrei sărbători fără griji în acest an? Apelează la o firmă de curăţenie!
- Cum echipezi inteligent o bucătărie cu suprafață mică?
- 8 direcții pentru marketingul unui restaurant
- Top 10 cofetării din Galați pe care trebuie să le încerci