Combinatul Siderurgic Galați va angaja în acest an peste 200 de muncitori, prin intermediul Școlii de Ucenici, care a ajuns la cea de-a șasea ediție. În 2019 Programul de Ucenicie a fost regândit și are acum trei campanii de recrutare, în lunile aprilie, august și noiembrie.
„Vom recruta, practic, continuu. Ne pregătim, astfel, pentru proiectele de dezvoltare din perioada următoare. Vrem muncitori dornici de a învăța, de a se dezvolta profesional – individual și în echipe – și care pot lucra asiduu și sigur”, a declarat Bogdan Grecu, Directorul General al Combinatului.
Mulți dintre ucenicii primei serii din 2019 au fost recrutați în urma evenimentului “ReDescoperă Combinatul”, prin care cei interesați au vizitat, recent, echipamente – cheie și au discutat cu siderurgiști. În pregătire este și „Săptămâna Porților Deschise pentru Educație”, când elevii liceelor tehnice se pot familiariza cu industria oțelului și cu oferta de ucenicie. Compania și-a adâncit parteneriatele cu Liceele “Paul Dimo” din Galați și „Costache Conachi” din Pechea, cu școli profesionale locale precum și cu partenerul tradițional Agenția Județeană petru Ocuparea Forței de Muncă.
Școala de Ucenici de la Combinatul Siderurgic a pregătit, până acum, circa 500 de muncitori. Înscrierile la Școala de Ucenici se fac telefonic la tel. 0236801088, 0236801117 sau pe e-mail, la ucenicie.galati@arcelormittal.com.
Sursa: Reperul.ro
Citește și articolul: Ce să nu faci pe rețelele sociale