Lucrările din cadrul obiectivului de investiții APA CANAL S.A. Galați “Reabilitare rețea apă potabilă Muncipiul Galați, Centru, str. Navelor”, continuă în data de 30.07.2019 cu o nouă etapă, constând în executarea cuplării tronsonului 4 de conductă PEHD Dn400mm în str. Navelor, zona SC Proiect SA. Lucrările sunt realizate de DREAMS RIVIERA S.R.L. Investiția se derulează din surse proprii APA CANAL S.A. Galați, respectiv profit reinvestit.
În consecință, în data de 30.07.2019, între orele 08.00–20.00, va fi afectată alimentarea cu apă potabilă a unor consumatori din zonă, respectiv: blocurile A1, Siret 1-2 (sc. 1, 2, 3, 4), R3; SC Proiect SA, Restaurant ALEX, imobilele din str. Portului Nr. 1-7. Datorită montării vanei de secționare în zona SC Proiect SA la oprirea din 17 iulie 2019, arealul afectat este mult diminuat de acestă dată față de cel de la lucrările anterioare executate în str. Navelor.
Societatea Apa Canal SA Galați asigură numai asistența tehnică pe parcursul lucrărilor, execută manevrele specifice de golire/umplere rețea, închidere și deschidere vane, precum și spălarea rețelei de distribuție la finalizarea lucrărilor de cuplare executate de către constructor. Pentru situații deosebite, APA CANAL S.A. Galați va pune la dispoziție cisterne cu apă, cererile putând fi făcute la Dispeceratul societății, la numerele de telefon 0236463294 si 0236473380, int. 133.
Citește și articolul: 77% dintre gălățeni vor trafic fluidizat pe următoarele două străzi modernizate